Woman_s-Hour-Conversations3-2

Woman’s Hour – Conversations

Cătălin Mesaru

Să asculți Conversations, albumul de debut al celor de la Woman’s Hour (trupa și-a însușit numele unei emisiuni britanice, emisiune ce se concentrează asupra  problemelor cotidiene feminine), înseamnă să treci printr-o serie de emoții devastatoare, de anxietăți atât erotice cât și sentimentale. Albumul e străbătut de dor, de durere, de năzuințe vis-a-vis de relații și de povești dureroase despre amoruri ratate, amoruri neîmpărtășite, remușcări și realitatea cruntă a dependenței unilaterale într-un cuplu.

Printre toate lucrurile dureroase (If I stop and cease to exist, would it be better for you? se tânguie Fiona Jane Burgess în Unbroken Sequence, piesa ce deschide albumul), trupa își găsește loc să presare și un fel ciudat de sex-appeal în fiecare piesă: pulsații erotice, voci pline de melancolie ce se preling și se scufundă printre valuri întunecate de sintetizatoare. Chiar și atunci când Burgess cântă despre foste iubite ce încă își aruncă umbra asupra unei relații (I’ve got nothing to say to her ghost, hoping she’ll fade away, pe piesa Her Ghost), fundalul sonor mustește cumva de eroticism, un fel de transformare a regretelor și incomodului relațional în disperare fizică și sexuală. În esență, tot eroticismul acesta ce mustește din fiecare cuvânt și din fiecare notă muzicală se împreunează cu nevoia de a fi cu cineva, indiferent de cât de greu și de complicat devine totul, indiferent de cât i se cere cuiva să se schimbe pentru a fi idealul partenerului, cu gesturi stâlcite întreprinse cu teamă, cu vorbe gâtuite de frica de a nu deteriora și mai mult relația ipotetic-precară, cu nesiguranța unuia dintre parteneri versus mania de a controla a celuilalt.

JamesRawlings_WomansHour_08

Conversations este, într-o oarecare măsură, un fel de Disintegration al celor de la The Cure sau Here, My Dear al lui Marvin Gaye – un construct dezolant, bântuitor, un melanj de melancolie pură, de regrete și de jale. Desigur, albumul celor de la Woman’s Hour nu atinge chiar nivelul acela crunt de disperare și de singurătate pe care îl evocă cele două albume susmenționate (ce alte albume o fac?), dar călătoria întunecată prin care te poartă îl recomandă cu brio pentru titlul de albumul anului. E o bucată de muzică ce e ideal să fie experimentată în singurătate, cu căștile pe urechi și cu zvârcolire în suflet.

Comments

comments

Cătălin MesaruWoman’s Hour – Conversations

Comments

  1. Pingback: Best Music of 2014: Partea I | Stereo Beasts

  2. Pingback: Björk – Vulnicura | Stereo Beasts

Leave a Comment