nicki-minaj-fashion-rocks

5 motive pentru care hip-hop-ul actual e nașpa.

Andrei Coste

Disclaimer: ca să ne înțelegem din start și să nu mă trezesc cu amenințări cu moartea, hatemail și alte chestii de-astea făcute de oamenii care nu-s în stare să înțeleagă că în textul ăsta-i vorba de o opinie subiectivă, trebuie să menționez că mă refer strict la hip-hop mainstream (adică hip-hop de ăla care se da pe MTV și se aude pe taxiuri).

chamgoomba

Un Goomba și un Chamillionaire.

M-am uitat recent la concertul Beats Music: 90’s Hip-Hop Playlist și mi-am adus aminte un pic de vremurile bune în care muzica asta îmi rupea capul mai tare decât un atac cerebral. Și mi s-a făcut dor un pic de clasicul boom-bap, de sample-urile ciopârțite, tobele alea sparte și hook-urile alea grave de tot. Și pe urmă am ascultat 2Chainz…

Deloc stereotipic

5. Hip-Hop-ul s-a transformat în EDM sau Pop

Cred că cel mai jenant gen muzical mainstream actual e EDM-ul (Electronic Dance Music). Acolo intră toți, de la David Guetta la Skrillex și alții de care nu am niciun chef să-mi amintesc. Dacă te pui să asculți orice chestie scoasă mai nou în materie de hip-hop, șansele să auzi aproximativ același snare sau hi-hat sunt imense. Nu zic că nu există și beat-uri șmechere de tot, dar sunt incredibil de rare. Toate au aceleași pattern-uri, același sound enervant de muzică proastă de club și aceleași synth-uri care trebuiau sa expire în anii ’90, când Calvin Harris ar fi avut mai mult sens, muzical vorbind. Sau, și mai rău, avem piesa nouă de la fantastica artistă Nicki Minaj. Anaconda îi zice: se ia un sample dintr-o altă piesă care a avut succes în trecut (Baby Got Back de la Sir Mix-A-Lot), baga niște elemente de trap, același clap și hihat de 808 sau 909 (o serie de sintetizatoare de la Roland), se trag niște versuri pe exact același film cu piesa samplată original, buci și, dragilor, avem parte de un hit.

4. Rapperii noi sunt penibili

Drake e un labagiu sinistru care, exact la fel ca și Bastille, are atâta valoare artistică cât are barba mea tangență cu planeta Saturn. Am spus-o. E oribil. E muzică de gagici părăsite (fără nicio urmă de misoginism, insist). Kendrick Lamar sună uneori de parcă ar fi un copil (deși, în ultima vreme, începe să fie un pic mai răsărit). 2Chains arată de parcă ar avea sindrom Down (și așa și rimează). Nicki Minaj e un fel de Lil’Kim a săracilor care și-a făcut implanturi la buci întru una sfântă și apostolească propagare a unui stereotip despre negrese. Kanye West nu mai produce de mult muzică bună, mai degrabă face attention whoring (să nu aud argumente despre cât de șmecher a fost ultimul lui album, că a fost o mizerie plicticoasă făcută în grabă).

Când Drake plânge apar curcubee duble.

3. Nu mai există cultură.

În anii ’80, ’90 și chiar și un pic din magnificul mileniu III, muzica hip-hop era, în general, asociată cu un anumit tip de faună urbană. Hip-Hop-ul nu a fost niciodată o muzică făcută pentru mase de copilași albi din Texas care se îmbracă cu haine de la Wal-Mart și sunt un fel de cocalari de-ai noștri. În anii ’90, majoritatea MC-ilor de pe Coasta de Est a Statelor Unite erau afiliați cu NOGE (Nation Of Gods and Earths sau Fife-Percent Nation) despre care puteți citi mai multe aici. Ăia care-o ardeau West Coast erau gangsta și aveau o anumită estetică, atât în versuri cât și în beat-uri. Dacă te uiți acum la ăștia care se dau artiști, nu poți să vezi nicio ideologie clară sau vreo apartenență la un grup mai special (da, dragii mei fani ai muzicii hip-hop, știu că muzica asta a fost inițial muzică de petrecere și că nu-i nimic greșit în asta). Mai degrabă, fiecare încearcă să-și atingă o nișă incredibil de stereotipică pe care s-o mulgă până se deshidratează și moare.

2. Versurile sunt absolut cretine

O să las două bucăți aici. Una de la Aesop Rock și cealaltă e de la 2Chainz. Vreau să văd dacă vă dați seama cine-i cine.

When I die, bury me inside the Gucci store

When I die, bury me inside the Louis store

All I want for my birthday is a big booty ho

All I want for my birthday is a big booty ho

Versus

I stood before the glittery borders of new radius

In search of the fabled city of mud and crushed velvet

What I found was a gutter where the love of entertainment

Meets the lust for blood and demerits

2 lanțuri și un cui. Asta e averea omului.

1. Underground-ul e plin de albi care se pișă de la distanță pe orice ar încerca să facă ăștia din mainstream.

Mainstream-ul actual al hip-hop-ului este, în mare parte, ocupat de afro-americani (singurii doi albi care-mi vin acum în minte sunt Eminem și Macklemore). Asta nu e un lucru rău, demonstrează faptul că o rasă care a avut multe probleme din partea „diavolului alb” a reușit să se ridice, să depășească niște preconcepții stupide și să facă o artă fantastică și inovatoare. Dacă nu știați deja, de cele mai multe ori, în underground se întâmplă inovațiile. Spre deosebire de anii ’90 în care muzica hip-hop începea să devină mainstream și cei care experimentau erau oamenii de culoare, iată că ne trezim în anul de grație 2014 în care singurii care mai fac ceva în underground sunt albii.  Avem oameni ca Slaine, EL-P, Vinnie Paz, Cage, Ill Bill care continuă să experimenteze, să caute un sound unic, să vină cu versuri complicate și inteligente, să facă din treaba asta o artă. Dacă e să vorbesc de România, CTC, Kazi Ploae și The Bridge Committee împreună cu mai clasicii RACLA (Rimaru) și Norzeatic fac niște treburi excelente și duc totul la un nivel pe care nu credeam c-o să trăiesc să-l văd. Singurii care-mi vin în minte din sfera afro-americană sunt Tonedeff, CunninLynguists (deși un membru din trupă, Kno, e alb), Danny Brown și SchoolboyQ, care-s foarte tari și i-aș recomanda oricând. Dar, momentan, nu prevăd să apară vreun alt MF DOOM, Guru, Big Daddy Kane sau GZA.

Și ca un bonus, înainte de final, vă invit să citiți un studiu foarte mișto vizavi de vocabularul unor MC mai mult sau mai puțin cunoscuți (spoiler: ăștia noi din mainstream sunt la fundul listei).

Comments

comments

Andrei Coste5 motive pentru care hip-hop-ul actual e nașpa.

Comments

Leave a Comment