Apple Event

U2 – Songs of Innocence

Ion Indolean

U2 tocmai a scos, pe 9 septembrie 2014, un nou album, intitulat Songs of Innocence. Despre formaţia în cauză nu cred că mai trebuie să spun ceva la nivel de background. Am auzit de ea cam toţi. Ce remarc e că sunt din ce în ce mai mai lipsiţi de suflet şi mai plictisiţi; parcă nu mai au tragere de inimă şi fac totul la frecangeală. E un al treişpelea album U2 cu ghinion, aş zice, pentru că e foarte, dar foarte, comercial şi fără identitate. De altfel, nu-i așa, albumul a fost aruncat în iTunes-ul unora în cadrul campaniei de lansare a noului iPhone.

Albumul nu te zgârie pe creier, dar nici nu te ţine cine ştie ce concentrat. E mai mult un album pe care-l pui în fundal când faci altceva. Spaghete sau o budincă de brânză de vaci – reţete de-o oră. Deci, nu are neapărat cine ştie ce forţă, dar se menţine pe o linie acceptabilă, venită din experienţa formaţiei şi totodată din plafonare. Totuşi, faţă de albumele trecute, mi se pare că Bono a devenit mult mai cumpătat şi şi-a pierdut nebunia pozitivă. Că aşa a considerat, că e un marketing bazat pe o actualizare (societatea actuală e mai aşezată faţă de cea din anii ’70-’80) sau că pur şi simplu a îmbătrânit, asta nu mă interesează.

Singura piesă care mi-a atras atenţia e Iris (Hold Me Close) – datorită efectului făcut înainte de momentele în care e pronunţat numele „Iris”. Dacă ascultaţi melodia, veţi înţelege despre ce vorbesc. Creează o senzaţie uşor psihedelică. În rest, ternitate la puterea a… treişpea.

Dacă vreţi să vă plictisiţi timp de vreo 50 de minute, în timp ce faceţi spaghetele sau budinca, ascultaţi acest nou album. Dacă nu, deschideţi o bere şi rămâneţi cu mai-vechea piesă Where The Streets Have No Name (apărută în 1987), de pildă; care e venită din pasiunea pentru muzică. Astea nu ştiu din pasiunea pentru ce au apărut?! Poate din pasiunea pentru ciorbă de burtă.

Comments

comments

Ion IndoleanU2 – Songs of Innocence

Leave a Comment