AJJ5

Andrew Jackson Jihad – Christmas Island

Cătălin Mesaru

Andrew Jackson Jihad au cinci albume la activ, multe EP-uri și cântă folk-pop lo-fi distorsionat, cu vocalize aruncate cu forță în boxe, chitări felurite și avariate. Cumva acești Andrew Jackson Jihad îmi aduc aminte destul de multicel de Neutral Milk Hotel și de Bright Eyes (în perioada de dinainte să-și curețe sunetul, perioada aceea în care Oberst urla de-ți sfărâma sufletul).

Christmas Island se deschide cu Temple Grandin, o secvență post-apocaliptică (In the days before the damage human beings were the ones that did the chasing) jucăușă ce face trimiteri la Stevie Wonder, Hellen Keller și, desigur, însăși Temple Grandin, faimoasa doctoriță americană, activistă autistă și consultantă întru conduita animalică. Continuă cu Children of God, o bucată psihedelică cu versuri pe măsură (I saw the children of God, as they walked on slovenly by/ The USB ports in their arms are bleeding), apoi virează în pop din acela de plajă pe Do, Re and Me, care ar trebui inclusă într-o versiune horror a Sunetului Muzicii, varianta foarte grindcore (I fell into a coffin full of orphans/ They all had been slaughtered by a website-making man).

Tezele homosexuale sunt destul de proeminente pe Getting Naked, Playing with Guns (There’s a gerbil in the microwave, a baseball bat in everyone), alături de consumerism și niscaiva violență adolescentină á la Virginia Tech/Columbine. De altfel, violența și sexualitatea de orice fel sunt emanate din fiecare por al albumului.
Pe Kokopelli Face Tattoo, o piesă zbânțuită și amar-amuzantă, Sean Bonnette urlă alături de chitări hiper-distorsionate, aruncând cu referințe în stânga și în dreapta. Piesa are unul din cele mai citabile refrene din ultima vreme: Hey, dude I hate everything you do/ But I’m trying really hard to not hate you/ Hating you won’t make you suck any less.

Linda Ronstadt e cea mai simplă, sinceră și coerentă (mă rog, pe cât posibil) bucată a albumului – când Sean cântă despre faptul că l-au luat toți dracii în fața unei instalații video cu susnumita cântăreață americană sau când o elogiază dubios (I almost made it through a year of choking down my fears/ But they’re gone for now/ All thanks to Linda Ronstadt), n-ai cum să nu zâmbești. E, în același timp, un cântec isteț, amuzant, dar și foarte adorabil.

Albumul se încheie cu fix cea mai bună piesă. Un fel de save the best for last după ce ai trecut prin toate apocalipsele, muzeele răhățite și violență exagerată. Angel of Death este un fel de baladă diformă, ce mustește de imagini dureros de stânjenitoare (I am a bathroom wall, freshly painted over/ to cover up swastikas and the names of the girls that we called sluts) și tipice pentru scriitura lui Sean Bonnette. E cumva, o piesă catartică, în care umorul e filtrat prin auto-critică neagră, dură și printr-un fel de onanism muzical de sine umilitor. E o piesă extraordinară și extrem de eficientă. Plus că ultimele versuri sunt: Prepare to die,/ Bad Lieutenant 2 is the greatest movie ever. Ce poate fi mai catartic?

Comments

comments

Cătălin MesaruAndrew Jackson Jihad – Christmas Island

Leave a Comment