cloudcastlelake-13006

Cloud Castle Lake – Sync

Ion Indolean

Cloud Castle Lake e o formaţie originară din Dublin care se află la E.P.-ul de debut, numit Dandelion. E proaspăt ieşit pe piaţă (19 septembrie pentru Irlanda şi 22 pentru UK), iar prima melodie de pe E.P. e intitulată Sync.

La nivel vizual, piesa e gândită în jurul unui zoom tarkovskian (dacă nu ştiţi despre ce e vorba, vedeţi Călăuza de Andrei Tarkovski); mişcare a camerei ce creează un crescendo pliat pe dinamica părţii audio, care e din ce în ce mai alertă, cu trecerea secundelor. Pe lângă cadrul ce orbitează în jurul zoom-ului, sunt inserate în stil flash multe alte scene filmate mai aproape de performer; care potenţează atmosfera extrem, dar extrem, de ciudată şi distorsionantă. Până să-ţi dai seama, Sync te-a prins şi nu mai ai scăpare. Îţi intră sub piele, prin vene.
Ca tonalitate, ca ritm, ca linie melodică, îmi aminteşte puţin de celebra şi totodată reprezentativa melodie din The Fifth Element (r. Luc Besson), a divei albastre, Plavalaguna. Chiar şi mişcările ciudate, dislexice, largi ale celui ce apare în acest videoclip sunt apropiate de atmosfera filmului cu pricina; în care protagonista, imediat după naştere, după trecerea în fiinţă, se deplasează ciudat, din cauza faptului că încă nu e obişnuită cu noul ei corp.

Ce să vă mai zic de Sync? Imaginea cu nuanţe naturale predominante e mişto, aspectul totuşi minimalist e mişto, melodia în sine e mişto, ritmul e mişto. Totul e bine la această piesă. Ascultaţi-o!

Comments

comments

Ion IndoleanCloud Castle Lake – Sync

Leave a Comment