Kate Bush

Kate Bush – Before The Dawn

Cătălin Mesaru

De Kate am dat pe la vârsta de 9 ani când, în timp ce zapam prin canalele de muzică, m-am oprit pe VH1 unde o tinerică îmbrăcată într-o rochie albă vaporoasă cânta cu o voce de sirenă filtrată printr-un fel de banshee despre cum ea e Cathy și cum s-a întors înapoi la Heatcliff. Piesa respectivă era, desigur, Wuthering Heights. Clipul făcea parte dintr-un calup pe care cei de la VH1 îl tot rulau la vremea respectivă, calup ce conținea o parte serioasă din ouvre-ul audiovizual al lui Kate.

Fast forward până în era în care a intrat internetul în casele românilor și am început să mă documentez serios cine era, ce a făcut, ce albume a scos și, mai ales, ce concerte a avut. De fapt, ce concert. În 1979, Tour of Life adică cu care a călătorit prin Anglia, Scoția, Suedia, Danemarca, Germania, Olanda și Franța. De atunci – nimic, din varii motive personale. Fast forward și mai mult, până în 2014 la 35 de ani de la primul turneu: am reușit să prind bilet pentru seria de concerte Before The Dawn, în acele 15 minute infernale în care toate site-urile ce vindeau bilete erau supraîncărcate și în acele 15 minute infernale în care s-au epuizat toate biletele.

tumblr_nb11no0DHa1ssnjgbo6_1280

Și iată-mă în sala Eventim Apollo din Londra (deși prefer denumirea veche, Hammersmith Apollo), după ce am făcut slalom săptămâni bune printre știri și printre poze periculoase de pe Facebook, în speranța că nu voi avea niciun fel de spoiler.

Bun, acum că nu intuiesc (doar parțial, ce-i drept) ce urmează, trag o respirație adâncă și mă așez pe scaun. Îmi promit că nu voi face poze și că nu voi filma, după cum ne-a cerut însăși Kate. Nici nu citesc broșura din care aflu, ulterior, despre aportul fiului său, Bertie, și despre faptul că a fost nevoie de 18 luni pentru a pune întregul spectacol pe picioare.

Și-a făcut apariția pe scenă, desculță și radiind de fericire și de emoție și a început cu Lily, de pe al șaptelea ei album, The Red Shoes. O alegere cel puțin curioasă, mai ales din perspectiva că nu e unul din cele mai cunoscute albume ale ei (deși la vremea respectivă s-a clasat pe locul 2 în topurile din U.K.). A continuat cu Hounds of Love (de pe albumul cu același nume, desigur), Joanni (de pe Aerial), Top of The City (de pe The Red Shoes), Running Up That Hill (A Deal with God) de pe Hounds of Love și King of The Mountain, de pe Aerial. Totul normal – ea îmbrăcată în negru, desculță, superbă, cu trupa de șapte oameni în spate.

E nevoie de o mare paranteză aici a propos de vocea ei. Toți anii ăștia care au trecut de la The Kick Inside, de la Hounds of Love, de la Aerial, i-au maturizat vocea, fără însă a-și pierde tonul specific și ultra-recognoscibil, făcând în așa fel încât absolut fiecare piesă să sune mult mai bine decât pe albume. În momentul în care s-a aruncat cu o putere incredibilă în refrenul de la Lily sau de la Top Of The City, mi-am pierdut respirația și orice urmă de control emoțional. Era ca și cum aș fi auzit-o cântând pe creatoarea lui Dumnezeu.

Kate-Bush (1)

Revenind, în dulcele stil literar-clișeistic: nimic nu mă putea pregăti pentru ce va să vină. Intuiam din posterul concertului că o bună parte va fi dedicată The Ninth Wave și știam că a petrecut câteva zile bune filmând în apă la studiourile Pinewood (singurul spoiler pe care l-am citit, de altfel). The Ninth Wave este ultima parte a albumului Hounds of Love, o suită diegetică de șapte piese unite de laitmotivul apei, visării și escapismului.

tumblr_nb11no0DHa1ssnjgbo8_1280

Fără a intra prea mult în detaliu (Before The Dawn va fi lansat pe DVD și, sper, Bluray), partea a doua a spectacolului, acest The Ninth Wave este un segment narativ despre o femeie pierdută în spațiul maritim, înconjurată de ape, care visează și își imaginează viața celor dragi fără ea, o naufagiată care se scufundă întru societatea amenințătoare a unor ființe piscicol-fantastice (un fel de talasocrație mistică în care creaturile sunt alcătuite din oase de pești). Pe parcursul întregului fir narativ, Kate, în rolul naufragiatei, contemplează frumusețea soarelui, a venirii dimineții (în rapel direct cu A Sky Of Honey, a doua parte a spectacolului), își retrăiește trecutul, își trăiește viitorul, în speranța disperată de a rămâne în viață. La nivel de spectacol în sine, Kate transcende limitele unui concert normal îmbinând teatrul, decorurile, costumele, cinematografia și elementele tehnice (de exemplu, o simulare de elicopter ce o caută pe naufragiată, camera construită pentru Watching You Without Me ce se mișcă în ritmul apei sau geamandura imensă folosită în ultima parte a secvenței) pentru a-și construi odiseea acvatică într-un mod impecabil de la cap la coadă, scuzată-mi fie aluzia piscicolă.

Kate Bush: Before the Dawn

După The Morning Fog, ultima piesă din ansamblul The Ninth Wave, a urmat o pauză de 20 de minute, timp în care scena era pregătită pentru partea a doua a spectacolului – A Sky Of Honey, al doilea disc al albumului dublu Aerial, lansat în 2005.

A Sky Of Honey este, desigur, tot o suită narativă, cu mențiunea că aici totul e mult mai abstract și cu tușe naturiste: o perioadă de 24 de ore, de la răsăritul soarelui, la după-amiază, la noapte și, într-un final, ne întoarcem la răsăritul soarelui. Totul presărat cu picturi, ploaie, sunete de păsări (unele reproduse chiar de Kate), versuri pline de culori, chitări flamenco, pian și o atmosferă liniștitoare, cu aromă dulceagă.

Kate construiește un story arc extins și complex având la bază acest al doilea disc. Universul clădit incorporează o păpușă de lemn ce pătrunde speriată, cu pași timizi, în lumea din spectacol prin intermediul unor uși gigantice. Urmează secvențele legate de pictură, cu Bertie în rolul pictorului, cu păsări proiectate pe ecranul gigantic al scenei, cu dansatori mascați și, cu o singură excepție, cu vocea lui Kate pe post de demiurg, ghidându-și creațiile prin ciclicitatea zilei. Excepția este piesa Tawny Moon, inclusă înainte de Nocturn, piesă nou-nouță cântată surprinzător de bine de Bertie.

A Sky of Honey se încheie cu piesa ce dă titlul albumului (Aerial) și, pe scenă, le oferă ocazia tuturor celor implicați să se dezlănțuie în dansuri nebunești, detonări cromatice, copaci gigantici ce se înfig în scenă și în pianul lui Kate, stoluri de păsări (după cum spuneam, elementul avicol este extrem de important în economia structurii) și îi oferă ocazia lui Kate să zboare literalmente prin cele două uși gigantice ce revin pe scenă.

Kate-Bush

Pentru bis, Kate a ales două piese. Prima a fost delicata și puternica, totodată, Among Angels de pe 50 Words For Snow cu aranjament apăsător, grandios și devastator de pian. Ultima piesă a fost Cloudbusting de pe Hounds of Love, moment în care sala a explodat și s-a cântat, urlat și aplaudat cu efervescență. Apoi, Kate ne-a mulțumit că am împărțit cu ea aceste momente și ne-a urat drum bun spre casă, vizibil de înduioșată și de fericită.

Ca să ne fie clar: eu nu plâng de fel. Nu plâng la înmormântări, la nunți, la filme (nici măcar la Grave of the Fireflies), nici la muzică. Cu toate astea, pe 20 septembrie, am lăcrimat intens pentru că am reușit să trăiesc o experiență atât de supra-religioasă pe care o așteptam de aproape 20 de ani și la care nu speram niciodată. Da, e melodramatic, dar la asemenea concert/spectacol/trăire, îmi rezerv dreptul de a fi pe cât de melodramatic îmi doresc. Întrebarea e: eu ce mă fac acum că s-a terminat?

Comments

comments

Cătălin MesaruKate Bush – Before The Dawn

Leave a Comment