byron_mal-7

3 Motive Pentru Care byron Sunt Toxici

Cătălin Mesaru

byron, musai cu b, sunt acea trupă care m-a (ne-a?) umplut de ură cu piesa aia odioasă despre cabluri lungi și sateliți / goniți de hoarde de gigabiți. Da, da. E vorba fix de șlagărul edulcorat și apoplexic de pe genericul serialului de necrezut numit Nu-l Mai Vreau Pe Tata În Mine. Pardon, Rămâi În Mine. Pardon, Rămâi Cu Mine (mai multe despre serial savurați spumos aici). Nu mi-e clar de ce trupa se scrie cu b, presupun că e vorba de atitudinea de coolean pseudointelectual și fanfaron până la stele pe care o supurează Daniel Radu (că el pe scenă-și zice Dan Byron, mă-nțelegeți).

resize

Cooleanul pseudointelectual.

Fie, să zicem că înghit gălușca numelui șmecherizat și toată starea de fapt a solistului pantelimonesc care suferă de afectare și prețiozitate mai ceva ca dânsul de la Robin and The Backstabbers, dar ce mi-e mai greu de înghițit și/sau suportat e însăși muzica acestei formații.

Înainte să mă înham întru scriitura acestui articol, m-am chinuit un pic mai mult de cât am făcut-o până acum cu muzica lor și am săpat un pic pe internet despre dânșii: conform Wikipedia, trupiștii au 5 (!?!) albume la activ. Momentan, pe vine (literalmente, sunt sigur) nu pare să fie niciun album. Primul lor album – numit Forbidden Drama cu al cincilea numit Melancolic, titlu care e dat de piesa susmenționată din soap opera-ul neaoș despre care am antemenționat.  Eu, unul, n-am văzut niciun album de-al lor prin magazinele de specialitate. Poate erau aruncate în zona de reduceri, alături de DVD-urile cu Critters 3 și de CD-urile cu Furia Manelelor.

Wikipedia menționează și că genul lor muzical e greu de definit și că îmbină o plenitudine de genuri muzicale, dar că în esență sunt art-rock/adult-alternative cu influențe de blues, progressive și jazz.

byron-grup

Cel din dreapta s-a pierdut din formația Bosquito.

Din ce am ascultat eu (Melancolic, The Game, Surrealistic Collage, Annoying Detail și Zeitgeist – mai mult de atât nu am reușit deoarece am făcut tumoră cerebrală de la versuri și de la vocea Danielului), n-am prins nimic din zona art-rock sau progressive. Ca să nu mai zic că n-am simțit pic de jazz adevărat. Ce-am auzit, însă, sunt niște strofocări de a fi hip și cool, niște versuri frazate într-o engleză pe alocuri ilară (mai ales pe Annoying Detail și The Game). Trebuie să menționez că am ascultat toate piesele pe site-ul formației, site care arată ca și cum ar fi fost aruncat într-o capsulă a timpului undeva prin 1997.

Iată, deci, de ce byron trebuie să renunțe:

1. Versurile

Sunt scrise cu panașul unui copilandru ce experimentează cu niște cuvinte noi în limba engleză, undeva prin clasa a IV-a. De exemplu: The heroes are at the gym to please the new designer,/ And there’s a grimy and worn, lost unicorn/ Begging for scraps at the diner. byron au genul de versuri la care vibrează prepuberii care-și închipuie că au probleme în viață, dar sunt prea cool pentru a se sinucide. Sunt versuri cretinoide, scrise, parcă, de un non-organism setat pe poziția Matrapazlâcuri Lingvistice.

OPD9527_OK-485x322

Dacă nu mă încrunt, nu mă iubesc fetele.

2. Vocalul

Danielul se screme cu un ennui existențial fantastic, lovit de prețiozitate. Își pronunță cuvintele și versurile afectat, de parcă ar face o favoare ascultătorului când dă cu sictirul în el. Un fel de ăla de la AB4, deci. Cu diferența că Danielul are un range vocal mult mai limitat.

3. Muzica

E muzică din aceea alternativă de n-ajungea nici la MTV-ul de la sfârșitul mileniului al 2-lea. Muzică plictisitoare, fără cârliguri, fără cap și fără coadă. Piesele se scurg una într-alta și m-am simțit de parcă am ascultat vreo 30 de minute de învolburări și giumbușlucuri școlărești ale unei trupe de diletanți ce-i adoră pe Nickelback, Coldplay sau Creed. Între noi fie vorba, până și astea trei trupe sună ceva mai bine. Nu cu mult, ce-i drept. Imaginați-vă o verișoară inbred a trupei Goo Goo Dolls, dacă vă e mai ușor, cu niște clape adăugate pe coloana sonoră.

Să ne facem, deci, o favoare și să dăm cu urechea în alte zone muzicale românești (Liar, Silent Strike, de exemplu). Pentru binele nostru, al tuturor. Nu de alta, dar în ritmul în care se mișcă muzica alternativă (haha!) mainstream la noi în România, poate prin 2030 ajungem să avem și noi o trupă care să imite Black Market Music-ul celor de la Placebo.

Comments

comments

Cătălin Mesaru3 Motive Pentru Care byron Sunt Toxici

Comments

  1. Pingback: Velosonics – Roundhouse | Stereo Beasts

  2. Pingback: The Speakers – Fashion | Stereo Beasts

  3. Pingback: 5 Lucruri Care Trebuie Să Dispară Din Underground-ul Autohton | Stereo Beasts

  4. Pingback: Romarta – Ani De Liceu | Stereo Beasts

Leave a Comment