it-girl-pharrell-williams-4

Pharrell Wiliams – It Girl

Cristian Pagu

Mă simt cumva constrâns să o spun: We get it Pharrell.. you like girls! Ultima piesă de pe albumul GIRL, adică It girl chiar are rolul de a pune capăt promovării albumului. Cred că ajunge. La prima vizionare a clipului mi-am pus mâinile în cap și mi-am amintit că Architecture in Helsinki a realizat ceva asemănător cu Do the Whirlwind prin 2005, dar dacă mă gândesc mai bine, aproape, deși destul de departe de ce se întâmpla aici, nu chiar așa de… MULT. În câteva secunde mintea își pierde astâmpărul, trezindu-te alergând în toate direcțiile căutând prin sertare niște gumă Hubba Bubba. It Girl îți activează un sugar rush incontrolabil, pofte de nedescris pentru dulciuri gumate presărate cu zahăr în cantități industriale și chimicale periculoase.

Pentru It Girl, Pharrell se teleportează într-o lume digitală 8-bit consumată de jocuri video, anime-uri, munți de sclipici și abtibilduri de prost gust, cu tot cu pălăria sa emblematică, unde agață niște puștoaice care radiază orbitor de acel specific anime cuteness. Sunt fetișcane destul de dotate, în posturi și poziții semi-erotice, pe care Pharrell le duce la plajă, în parcuri de distracții și apoi le ia cu el în nava sa spațială în formă de balenă.

Cel care a regizat și a gândit această întreagă masă bogată de muzică, dans și stiluri de animatie juxtapuse este nimeni altul decât Takashi Murakami, un Salvador Dali al Japoniei, pop-artistul generației consumatoare de glitter animated funk. A regizat clipul Good Morning al lui Kanye West, i-a făcut și artwork-ul pentru albumul Graduation, iar acum are sprijinul ambilor artiști pentru filmul său de debut Jellyfish Eyes, un fel de Neverending Story nipon sculptat în întregime în mintea sa. A durat circa 10 ani ca sa devina realitate. Pentru o mai bună înțelegere a acestui regizor, se recomandă chiar vizionarea trailerului de la Jellyfish Eyes:

Așadar, melodia de la It Girl poartă amprenta sonoră clasică a lui Pharrell și ar fi probabil la fel de dansabilă ca Lose Yourself to Dance dacă clipul nu s-ar scălda atâta în grafică de Sega Mega Drive. Animația de tip Naruto meets Pokemon este o altă dimensiune paralelă care se manifestă frenetic în clipul ăsta peste care se mai trântește și un Pharrell torsionat convulsiv, pensulat foarte artsy în diverse culori, dansând asa cum ne-a obișnuit, ușor cool și cât mai laid back… to the left and to the right.

Comments

comments

Cristian PaguPharrell Wiliams – It Girl

Leave a Comment