ohland

Oh Land – Earth Sick

Cătălin Mesaru

Oh Land, oh man! Nanna Øland Fabricius are legături adânci și vechi cu fauna, flora și biosfera, fiind stră-stră-strănepoata etnografului Otto Fabricius, cel ce a publicat, în 1780, Fauna Groenlandica. De aici, probabil, și inspirația pentru titluri de albume precum Fauna (primul său album, scos în 2008, după ce cariera de balerină i-a fost sfărâmată datorită unei fracturi) sau Earth Sick, al patrulea și cel mai recent album al său, lansat chiar ieri.

Earth Sick a parcurs un drum destul de anevoios până la lansare – a fost înregistrat în apartamentul ei din Brooklyn și, mai important, s-a născut cu ajutorul unei campanii de crowdfounding dusă la capăt cu ajutorul website-ului Pledge Music, site cu care au colaborat și artiști ca IAMX, Klaxons și (nu râdeți) Peter Andre, printre alții.

Dacă albumele anterioare nu mi-au tras în mod special atenția (deși Wish Bone are câteva piese foarte bune), Earth Sick m-a cucerit iremediabil de la început cu piesa Machine, o baladă electronică despre mecanica și circuitele amorului (You know I feel like I’m just a circuit/ But there’s no use without the part/ And all the ticking sounds around you/ That’s the beating of my heart). Ce lovește direct la inimă și unge pe suflet e vocea Nannei, e gingașă și afectată în cantitatea perfectă. Nu cade în lamentări și platitudini vocale inutile, dar nici nu se teme să își încarce de emoție livrarea versurilor.

Albumul continuă cu două piese zbânțuite și infuzate de ritm – Favor Friends și Head Up High. Favor Friends se joacă de-a artpop (adică ce-și dorea Lady Gaga să facă în 2013), alunecând între sintetizatoare, tobe electrice, viori și vocalize de operă, à la Plavalaguna. Head Up High e primul single al albumului și e, totodată, prima piesă ce a primit videoclip în care Oh Land se răzvrătește asupra unei camere în timp ce aduce un pic a Anne Parillaud în Innocent Blood-ul lui John Landis. Nanna se dezlănțuie în timp ce-și aruncă asupra ascultătorului imnul de încurajare: No heavy rain’s gonna hold me down anymore/ Nothing to shame’s gonna strain myself, no no.

După aceste două piese energice, era și momentul pentru un răsuflu. Răsuflu care vine sub forma piesei ce dă titlul albumului, Earth Sick. De multă vreme nu mi s-a mai întâmplat ca o piesă să îmi facă pielea de găină așa cum a făcut-o această bucată muzicală. E o experiență atât de afectantă încât m-am ridicat și m-am lipit de boxe, cam ca James Woods de televizor în Videodrome. Cumva reușește să aducă atmosfera din compozițiile lui Angelo Badalamenti alături de versurile și sensibilitățile pop specifice Nannei.

oh-land-press-2014-billboard-650

Urmează Nothing is Over și Doubt My Legs. Unde Nothing Is Over reinterpretează construcțiile sonore din anii ‘90 într-o piesă despre melancolie și, normal, dragoste, Doubt My Legs explodează cu forță și vervă într-un vertij de harpe și beat-uri agresive. Beat-urile se preling și în următoarea piesă, Half Hero. Apoi, Daylight și Hot’n’Bothered sunt două bucăți de pop luminos, pastel și efervescent care, alături, de Little Things formează un triptic de energie în această a doua parte a albumului. Flags duce forța, efervescența și energia la un nivel aproape supranatural cu ale sale ritmuri de marș, trompete sintetice ce punctează cadențele și strigătele ca de amazoană/supereoină ale Nannei – Gonna show you one day I can do the walk/ Aiming at the, aiming at the top/ ‘Cause I am a sharp shooter.

Ultimele două piese sunt No Particular Order și Trailblazer – No Particular Order mitraliază cu nostalgii optzeciste, pe când Trailblazer e o bucată intimă și înduioșătoare de electropop scăldat în orchestre în care Nanna ni se dezvăluie ca ființă vulnerabilă și sensibilă, o concluzie perfectă pentru un album matur, complex, multi-fațetat și de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Comments

comments

Cătălin MesaruOh Land – Earth Sick

Leave a Comment