sonic_highways

Foo Fighters – Sonic Highways

Andrei Coste

La 3 ani distanţă de la precedentul album, Wasting Light, Foo Fighters se întorc în anul de glorie 2014 cu cel de-al nouălea full-length din istoria lor post-nirvanistă: Sonic Highways.

Albumul are opt piese și fiecare e trasă într-o locație diferită din mărețele State Unite. Albumul nu e rău, dar nu e nici bun. E doar meh. N-are nimic special și e, de departe, cea mai easy-listening experiență Foo Fighters de până acum. E la fel de formulaic ca restul albumelor Foo Fighters și păstrează aceleași idei muzicale plasate în zona arena-punk cu refrene incredibil de catchy, dar din păcate, expirate de prin 1997.

Există și câteva momente surprinzătoare. E de departe cel mai complex album al acestei trupe când vine vorba de chitară (Something From Nothing are niște riff-uri reminiscente Black Sabbath și ăsta e un lucru bun) și are build-up-uri semi-epice care sună ca și cum ar fi fost furate de la Queens Of The Stone Age. Fiecare piesă are câte-un invitat special, cei mai recognoscibili fiind Ben Gibbard de la Death Cab for Cutie și trupa Bad Brains (legende hardcore punk). Pentru restul invitaților aveți Wikipedia. Dar, din păcate, cu atât rămâne. Faptul că fiecare piesă are partea de producție diferită oferă sound-ului o inconsistență mai gravă decât aventurile de pe WC  de a doua zi după o masă ofertată de colonelul din Kentucky în prealabil.

Per total, Sonic Highways e o semi-dezamăgire. N-am să-l mai ascult a doua oară pentru că nu-mi oferă nimic care să mă țină în priză și îmi cam pare rău pentru cele aproximativ 40 de minute din viață pe care le-am pierdut ascultându-l. Măcar dacă era un album execrabil era mai amuzant, dar tot meh-ul care se propagă pe release-ul ăsta m-a băgat într-o plictiseală sinistră.

Comments

comments

Andrei CosteFoo Fighters – Sonic Highways

Leave a Comment