babel

Cult of Youth – Final Days

Cătălin Mesaru

Rar mi se întâmplă ca un album să mă epuizeze așa cum a făcut-o Final Days, albumul de anul acesta al trupei Cult Of Youth. Final Days e un melanj de angoase, versuri ce se zice c-au fost parțial scrise în închisoare, secțiuni tribale cu oase umane și multă, multă furie. După ce îl asculți te lasă năclăit de transpirație și secătuit de forțe pentru că reușește cumva să se alimenteze pe întreaga durată din tine și din orice rezerve de energie pe care le-ai putea avea. Sentimentul final e într-un fel foarte rewarding, dar agresivitatea și visceralitatea sa te întorc pe toate părțile și te consumă pe de-a întregul. Nu degeaba pe coperta albumului tronează Turnul Babel a lui Verhaecht și Brueghel – e un amalgam de stări, de limbaje și stiluri muzicale. E un vârtej cataclismic de forță punk & folk și de creații sonore devoratoare.

Încă de la prima piesă, Todestrieb, albumul se dezvăluie ca fiind un colos ce-și smulge seva dintr-o multitudine de zone muzicale. Cu tobe tribale și sunete ascuțite, piesa ce deschide albumul mi-a adus cumva aminte de cei de la Popol Vuh. Dragon Rouge crește în intensitate ca o tornadă ce culege tot în calea sa, până la un final distorsionat și delicios de disonat. Empty Faction poate în orice moment să-ți rupă gâtul cu ritmul furios și asiduu și poate fi folosită cu brio ca stindard muzical pentru orice anti-campanie electorală. God’s Garden e implacabilă prin repetitivitatea și prin vocalurile scăldate în ecou.

Down the Moon readuce structurile ritmice tribale, pe când Of Amber vine ca un preludiu calm pentru No Regression și, mai ales, pentru dementa și epocala Sanctuary, un monstru de nouă minute pe care Sean Rogan, vocalistul, urlă și rage în timp ce în jurul său instrumentele sunt atât de furioase, dar meticulos aranjate, încât parcă se chinuie să dărâme pereții realității din jurul ascultătorului.

După asaltul și decadența de pe magistrala Sanctuary, piesa ce încheie albumul, Roses, e o gură de aer. Amară, aspră și intoxicantă, dar o gură de aer fără niciun fel de dubiu. E ca o ieșire la suprafață dintr-un buncăr anti-atomic de sub cataroaiele, grinzile și rămășițele unei clădiri ce s-a colapsat asupra-i, într-o lume post-apocaliptică. Parafrazând din Southland Tales: The fourth dimension will collapse upon itself.

Comments

comments

Cătălin MesaruCult of Youth – Final Days

Leave a Comment