nickelback

Nickelback – No Fixed Address

Cătălin Mesaru

Nickelback. Let that sink in for a moment. Nickelback. Trupa asta e unul din multele motive pentru care Canada trebuie să-și ceară scuze Universului și unul din multele motive pentru care ar trebui să-și regândească strategia pe termen scurt și lung a propos de expansiunea politică. Cu Justin Bieber, Bryan Adams, Celine Dion, Avril Lavigne, Nickelback, Robin Thicke pot merge oricând la război și să cucerească orice națiune doar cu un set de boxe care urlă și scuipă piesele susmenționaților. Cam ca ce-au făcut americanii la Waco, Texas cu Branch Davidienii când îi bombardau cu sunete pentru a îi destabiliza (și mai mult) psihic.

Chad Kroeger, cunoscut în alte cercuri ca soțul lui Avril Lavigne, și-a adunat trupa și au deversat pe piață al optulea (8! VIII!) album din mult prea îndelungata lor carieră. Albumul se numește No Fixed Address și are 11 piese, dintre care una este featuring Flo Rida, individul cu piese ca Right Round, Whistle și Good Feeling. Deci, marca bunului gust. Ha!

Nickelback fiind pentru muzică aproximativ cam ce e Coelho pentru literatură, albumul e un ghiveci sub limita suportabilității de muzici care par a fi Metallica din ultimii ani, de grobianism M.O.R., de piese care sună a Maroon 5 dacă Maroon 5 ar fi decis să facă muzică mai proastă decât de obicei (She Keeps Me Up) și, colac peste pupăză, o piesă (Edge of a Revolution) pe care Chad Kroeger urlă despre schimbare, revoluție cu atitudine anti-establishment și instigare la rebeliune. La modul cel mai serios, Nickelback cântă despre politică, NSA, CIA și Wall Street: Hey, hey, just obey./ Your secret’s safe with the NSA/ In God we trust or the CIA?/ Standing on the edge of a revolution. Deja am derapat de multă vreme din teritoriul ironiei și ne-am prăbușit în zona unei corporații muzicale care încearcă să se cableze la zeitgeist și să pară cool și populistă.

What Are You Waiting For? e o piesă pe care Avril Lavigne ar fi putut s-o cânte lejer. S-ar fi înscris perfect în registrul ei de eternă adolescentă semipreparată și foarte fabricată. Nu reușesc să-mi dau seama dacă piesa are mesaj despre pierderea mai rapidă a virginității (Are you waiting for the perfect night/ Are you waiting till the time is right?) sau dacă este o piesă cu mesaj despre coming out – Don’t you wanna spread your wings and fly?/ Don’t you wanna really live your life?/ Don’t you wanna love before you die?

Restul pieselor sunt completamente identice și sună a Nickelback și plictisesc doar așa cum oamenii ăștia știu s-o facă. Piesa cu Flo Rida, însă, e un masterclass în ofense auditive, de la ritmul care sună a ceva Pink de pe la începutul anilor 2000, dar ceva mai lent, la versurile smulse din cartea de clișee lirice (She’s got me runnin’ round and round/ She takes light, the sunshine kissing me/ Bittersweeter than a honey on a bumblebee/ She said honey if you want you can come with me) la Flo Rida însuși care e acolo doar ca să fie, ba mai mult, mătură pe jos cu orice noimă și formă de bun simț.

Cumva am râs foarte mult și foarte tare ascultând monstruozitatea aceasta de album, dar pe de altă parte m-am foarte întristat atunci când mi-am adus aminte că sunt foarte mulți indivizi și individe care-l vor propulsa în topuri și-l vor asculta într-una, asumat și fără niciun fel de ironie.

Comments

comments

Cătălin MesaruNickelback – No Fixed Address

Leave a Comment