AEON BLANK - DARK WATERS_Q2

Aeon Blank – Dark Waters

Andrei Coste

Aeon Blank e o trupă de care-am tot auzit de prin vreo 2012 încoace, dar de care, și-aici dau vina pe ignoranța mea, nu mi-a păsat prea mult decât din momentul în care-am auzit că-și pregătesc cel de-al doilea album împreună cu Adam Whittaker (vezi Grimus și OCS de la noi, Amy Winehouse și alți magnifici de prin afară). Îmi cam pare rău acum, pentru că după ce-am ascultat albumul ăsta mi se pare c-am ignorat ca un fraier una din cele mai bune trupe de pe la noi din țărișoară.

Trupa asta îmi aduce aminte în cel mai bun mod posibil de Katatonia post-Brave Murder Day. Avem parte de-un metal alternativ cu un pic de goth, un pic de doom și pe alocuri unele riff-uri reminiscente excelentului Mechanical Animals (cel mai bun album Marilyn Manson ever). Producția e absolut excelentă și, chiar dacă la început mi se părea că vocea lui Emil Luca, chitaristul și vocalul trupei, era un pic off, după mai multe audiții nu am mai avut impresia asta (cred ca n-am mai ascultat de multă vreme voci bariton a la Peter Steele din Type O Negative).

varianta 2

Dacă e să vorbim de varietate și compoziție, Dark Waters se prezintă excelent. Avem parte de-o colaborare excelentă cu The Bridge Committee, o trupă foarte fresh de hip-hop de la noi din țară pe piesa Killer On The Loose. Pe lângă asta, Alone At The Movies are un crescendo incredibil de fin iar The Man On Mars e de-a dreptul un tribut adus magnificului David Bowie (de unde și versurile Hey, star man, waiting in the sky / Keep smiling for the stars in Ziggy’s eyes).

Beyond The Strings, primul single de pe album, în colaborare cu violoncelistul Alex Grăjdeanu și ajutat de niște sample-uri vocale demne de X-Files este, de departe, cea mai bună piesă de pe Dark Waters. Să nu mă-nțelegeți greșit, tot albumul e excelent, dar piesa asta mi se pare că e o sumă a tuturor lucrurilor bune pe care le are realease-ul ăsta: varietate, versuri incredibil de bune, catchiness și factorul imprevizibil (pe care-l ador).

Dark Waters se va lansa în data de 26 noiembrie în București, la Colectiv și vine sub egida Universal Music România, care fac una cele mai atipice chestii posibile pentru o casă de discuri mainstream: semnează trupe excelente din underground (vezi și Breathelast) și le ajută cu distribuția materialelor discografice, lucru pentru care mă înclin cu maxim respect. Dark Waters e un release incredibil de matur, incredibil de bine făcut și vă recomand cu căldură să-l ascultați în momentul în care iese.

Comments

comments

Andrei CosteAeon Blank – Dark Waters

Comments

  1. Pingback: Aeon Blank: Lansarea albumului Dark Waters | Stereo Beasts

  2. Pingback: Top 10 Muzicieni Sexy De Pe Scena Alternativă Românească | Stereo Beasts

  3. Pingback: The Bridge Committee – PCiP | Stereo Beasts

  4. Pingback: Aeon Blank – Dark Waters | Stereo Beasts

Leave a Comment