Wu-Tang-Clan-e1415136013640

Wu-Tang Clan – A Better Tomorrow

Andrei Coste

De fiecare dată când se anunţă un album nou de la Wu-Tang Clan încep să mă agit precum un școlărel pe cale să-și primească primul pupic pe obraz de la colega de care-i place. Enter The Wu-Tang:  36 Chambers a fost albumul hip-hop care mi-a marcat tinerețea și care de vreo 10 ani îmi stă pe iPod la loc de cinste (și acolo o să și rămână). Am sărit de pe scaun pe tavan în momentul în care-am văzut un interviu cu RZA în care anunța că albumul nou, A Better Tomorrow e pe vine și de când a fost pus la stream acum câteva zile, e cam pe repeat la mine-n boxe. Corelat cu faptul că există șanse foarte mari ca acesta să fie ultimul material discografic în materie de grup (povestea din spatele înregistrării albumului e foarte lungă și cam plină de certuri și drame), e puțin redundant să spun că e un must listen. Fă-o pentru tot ceea ce reprezintă și a reprezentat Wu-Tang Clan de-a lungul vremurilor în muzică și-n cultura hip-hop.

A Better Tomorrow e genul ăla de album pe care e posibil ca o parte foarte mare din fanii Wu-Tang să nu-l aprecieze. Spun asta pentru că producția lui RZA de pe acest album, chiar dacă e fucking genială, e un pic cam prea soulful pentru gusturile hardcore. Faptul că Raekwon și Ghostface Killah dau cele mai boring bucăți de pe album ar trebui să spună multe lucruri, dar nu e totul așa de negru precum pare (pun intended). GZA, Method Man, U-God și, nu în ultimul rând, RZA sunt la super-înălțime și rup maxim. Iar  Cappadonna, Inspectah Deck și Mastah Killah sunt exact unde trebuie, adică tight as hell.

Cea mai bună parte a albumului ăsta e producția lui RZA. Rupe creiere. Nu avem parte de beat-uri penale de trap, nu avem elemente de muzică electronică și alte treburi de-astea. Doar hip-hop cu foarte mult soul și RnB. Domnul Kanye West ar trebui să învețe un pic cum se face treaba de aici. E de departe cel mai complex album de la Clan când vine vorba de instrumentale și mi se pare că-i cel mai bun atu pe care A Better Tomorrow îl are. Iar  RZA folosește absolut toate lucrurile pe care le-a învățat în toți anii ăștia și sună cu adevărat cinematic. Pe lângă el, mai avem parte de câțiva afiliați care au produs pentru album: Mathematics, DJ-ul grupului, pentru piesa 40th Street Black / We Will Fight, 4th Disciple pe piesele Necklace și Miracle și, nu în ultimul rând, Adrian Younge pe Crushed Egos.

Ruckus In B Minor e un deschizător excelent de album pentru că te lovește exact unde trebuie (și Rick Rubin, legendarul producător de la Def Jam l-a ajutat pe RZA la partea de producție). Necklace, Ron O’Neal, A Better Tomorrow și Wu-Tang Reunion sunt piesele care ies în față pentru simplul motiv că au un anumit epicness care te lovește. Te fac să te simți puternic. Iar treburile pe care le cântă (cu emfază pe cântă) Nathaniel, un tânăr cântăreț de soul de care n-a auzit nimeni și care e singurul colaborator extern de pe album, rup maxim. Piesa care dă titlul albumului, A Better Tomorrow, efectiv a făcut să mi se ridice părul pe mâini (lucru care nu s-a mai întâmplat de când am auzit Jane Doe de la Converge).

În final atât pot spune: albumul e foarte tare. Ascultă-l. Și dacă e ultima chestie pe care Wu-Tang Clan o s-o scoată vreodată, în calitate de grup, eu sunt perfect fericit cu rezultatul ăsta. Mi se pare un final excelent pentru cariera uneia dintre cele mai importante și influente grupări de hip-hop, la 21 de ani de la lansarea primului material discografic. E puternic, e epic și e umil. Și-mi pare rău că ODB nu dă pe el.

 

Comments

comments

Andrei CosteWu-Tang Clan – A Better Tomorrow

Comments

  1. Pingback: Reinterpretări în cheie personală. Partea I. | Stereo Beasts

Leave a Comment