THE GUEST

The Guest – Original Motion Picture Soundtrack

Cristian Pagu

Musafirul, la fel ca peștele, se împute grav de tot după 3 zile. Sau cel puțin asta vrea să fie premisa acestui film, care pare genul de selecție cinematografică fără volum, pe fundal, într-o sală de forțe cu muzica la maxim. Garantat 100% că va atrage ceva priviri și atenția multor gorile musculoase încordate la maxim. Regizorul Adam Wingard nu inspiră nici o grăunță de încredere cu penultimul său film You’re Next, care da, ați ghicit, este la fel de plictisitor precum titlul filmului. Dar pentru The Guest se pare că a găsit o rețetă de semi-oarecum-succes. Și anume, un amalgam de elemente împrumutate de peste tot, din ce înseamna “filme cu bătaie”, tocate și făcute salam de acțiune optzecistă low-budget. Catastrofă? Da. În totalitate? Nu.

Dan Stevens este musafirul. Blond, blue eyes, genul care ar topi inimile tuturor fetelor, uns cu ulei, scos din duș și proptit în fata camerelor să își expună formele atent lucrate. Are ochii lui Ryan Gosling, privirea macabră a lui Michael Myers, mișcările lui Jason Bourne, dar talentul actoricesc al unui T-1000. Precum mașinăria de infiltrat Terminator, David pătrunde în sânul familiei unui fost camarad cu care a “servit” în armată și, sub masca altruismului, începe să “repare” toate problemele membrilor familiei. Prin bătaie cu pumnii, picioarele și, mai târziu, multe gloanțe și grenade.

Dar spre marea mea surprindere, la coloana sonoră s-au mai adăugat câteva fise în plus, s-a depus un oarecare efort și s-a muncit la o selecție cuplată la 220V, într-un film de acțiune încărcat pozitiv cu muzică electronică goth optzecistă (cu multe sub-genuri incluse: EBM, New Retro Wave etc.) ce duce în cârcă toată greutatea apăsătoare a filmului, care se face, nu de puține ori, simțită. Îl aminteam mai sus pe Ryan Gosling pentru că, chiar dacă nu prea are parte de prea multe slow-mo-uri, după vorbă, după port, The Guest seamănă foarte mult cu Drive și Only God Forgives ale lui Nicolas Winding Refn. Stilul lui Wingard își dă coate cu stilul lui Refn, încât atât genul filmului, cât și muzica arată cu degetul spre zeul John Carpenter. Actul 3 este atat de ilar încât ia forma unui colac de salvare metaforic și devine un soi de comedie divină a filmelor de acțiune de duzină, din atât de evidenta și incontestabila categorie so bad yet so good.

Adam Wingard insistă că americanii de la țară nu se îmbracă în salopete blue-jeans și nu vorbesc toată ziua despre vânătoare și arme. Mici grupuri de puști cu care a interacționat personal, fumau multă iarbă și ascultau tot felul de dubioșenii electronice goth optzeciste. Acesta este și motivul pentru care a ales să introducă fix aceste elemente în poveste și să preia rolul de curator al coloanei sonore a filmului.

Pe lângă infuzia de muzică electronică avem și niște goth autentic peste care se poate sări fără mari probleme, dar piesele de rezistență vin în perechi de câte două: Survive cu Hourglass și Omniverse, Gatekeeper cu Storm Column și Obsidian, iar glazura și cireasa de pe tort este arhicunoscuta Because I Love You (The Postman Song) a lui Stevie B, alături de Annie, minunata regină electro pop a Norvegiei cu versiunea Berlin Breakdown a piesei din zona pop zaharisit și cu plot twist la final, Anthonio.

 

 

Comments

comments

Cristian PaguThe Guest – Original Motion Picture Soundtrack

Leave a Comment