3

Best Music of 2014: Partea a III-a

Continuăm, așa cum am promis, cu partea a III-a a topurilor pe 2014. Mâine, ultima parte. Astăzi îi avem alături pe Alin Ludu DumbravăClaudiu RevnicIrina Dobriță and our very own Cristian Pagu.

Partea I este aici.

Partea a II-a este aici.

Partea a IV-a urmează pe 30 decembrie.

Claudiu Revnic (Great Snake)

Topul pe 2014 este aici.

Cristian Pagu

Topul pe 2014 este aici.

Mentiune: OST

Cu siguranță una dintre cele mai memorabile experiențe cinematografice ale acestui an: Gone Girl. Adică David Fincher. Filmul, dar și muzica compusă de Trent Reznor, Atticus Ross și David Fincher. O bestie uriașă și neagră din dulapul acestui film. Pe alocuri violentă și plină de ură, dar care se zbate între momente de liniște și ambianță, rezistând pentru o scurtă durată de timp. M-a împachetat ți m-a consumat în totalitate. Filmul, muzica, totul.

Probabil că ar trebui să menționez că soundtrack-ul de la The Tale of the Princess Kaguya poate fi savurat doar urmărind și filmul. Atunci care ar fi rostul să te bucuri de o muzică așa frumoasă, dar să te furi singur pe tine de o experiență cinematografică aproape cosmică oferită de cei de la Studio Ghibli? Adevărul e că și noi am face schimb și am da astrele de pe cer ca să rămânem pe Pământ.

Alin Ludu Dumbravă (ALD Movieland)

Mi-e teamă că nu e un top interesant, cu trupe noi și descoperiri. Nu, nu e The War on Drugs, pentru că nu mi se par așa interesanți, sau încă nu mi-au intrat under the skin, nu e Sun Kil Moon, că-s aceleași povești, și nu e nimic hard & heavy, except life. Albumul anului pentru mine este un soundtrack, anume cel la filmul lui Wes Anderson. Și nu putea să lipsească Mr. Hans.

Topul pe 2014 este, deci, aici.

Irina Dobriță

Băi, Stereo Beasts, How can you be always late for your arrival?!, vorba Editors. Aş fi preferat de o mie de ori să fac un top 10 pentru anul trecut decât pe 2014. Anul ăsta a fost cam ciudat din punct de vedere muzical, dacă e să mă iau după cât s-a actualizat playlist-ul meu. Deşi cu gălăgie şi foarte multe lansări, 2014 a fost destul de monoton şi de previzibil, iar cele câteva experimente interesante nu m-au prins. E drept că e posibil să nu întrebaţi unde trebuie, căci eu nu caut muzică pentru a-i da note, ci pentru a o asculta pur şi simplu. Aşa ca ordonez orientativ ce mi-a mers mie la inimă sau nu anul ăsta, ce-am ascultat obsesiv vs ce-am uitat imediat după satisfacerea curiozităţii.

Mă surprinde cu cât mă gândesc mai mult, mai ales pentru că au ajuns să-mi placă şi să-mi intre-n cap suficiente albume ascultate întâmplător, ale unor trupe sau proiecte mai puţin urmărite până anul ăsta. Lucru care îndulceşte un pic bilanţul.

Topul pe 2014, deci, este aici.

Apoi, e musai să fac câteva menţiuni off chart pentru că m-au cam dezamăgit fix cei pe care-i aşteptam cel mai mult:

David Bowie care, deşi zice că Nothing Has Changed, nu m-a prins decât cu Love Is Lost. Q.E.D.

Menţiune primeşte şi Elbow cu The Take Off And Landing of Everything pentru piese precum Charge şi New York Mornings şi pentru tandreţea şi candoarea old-school din albumul ăsta.

St. VincentSt. Vincent. La cum am aşteptat albumul ăsta şi cât entuziasm a fost la primul sneak preview (cu Birth in Reverse), l-am ascultat destul de puţin. Ceea ce spune ceva. Deşi fun, cu tot stilul caleidoscopic şi frazarea surprinzătoare, teatrală, pe care Annie Clark îşi demonstrează cu brio calităţile vocale, St. Vincent de anul ăsta nu e în topul meu. Am, totuşi, în playlist Bring Me Your Loves, care rupe mai ales din cauza chitarei ăleia nebune!!!

Sharon Van EttenAre We There. Cu toate că am pus în playlist-ul de bicicletă Everytime the Sun Goes Up, restul albumului a rămas, după două-trei runde de audiţie, într-un colţ de arhivă, la păstrare pentru eventuale momente solitare, meditativ-expresioniste. I Can’t Wait Till We’re Afraid of Nothing, vorba ei.

MetronomyLove Letters, pentru că au fost puţine albume de ridicat (cât de cât) moralul anul ăsta, iar Love Letters e unul dintre ele – genul ăla de te pune pe picioare, te dansează retro-electro în ciuda versurilor (bune, dar seci), a ironiilor, a repetabilului. Păcat că mi s-au lipit doar previzibilele I’m Aquarius, (doar am dansat-o pe mama pe piesa asta) şi Love Letters şi petreceţi retro-electro, cu capu-n nori.

The War on DrugsLost in a Dream? Unii de care nu auzisem până anul ăsta căci eu prea mă dau eu în vânt după epigonisme, însă albumul ăsta chiar sună bine. Băieţii se trag din streets of Philadelphia şi aduc în 2014 un sound a la Bruce Springsteen, Simple Minds şi Dire Straits care nu te face să te ruşinezi chiar ca de freza dintr-a noua. În plus albumul mai e şi foarte bun de coloană sonoră pentru road-trip-ul prin zona Herculane. Ah, şi l-au făcut pe Mark Kozelek să se ia de ei la un festival şi să le dedice o piesă-poveste intitulată ”War On Drugs: Suck My Cock !!!” pentru că fac muzică de rednecks şi reclame la bere. Ne mai relaxăm şi noi un pic?!

Last but not least, Roisin Murphy a scos fix de ziua mea un proiect în italiană – Mi Senti – şi m-am minunat încă o dată de cât de cameleonică e femeia asta ţicnită în cel mai mişto mod. Recunosc chiar că m-am distrat pe Ancora şi că am re-editat prin casă câteva sezoane de festival San Remo, doar că gluma n-a ţinut prea mult. Poate o să-mi placă dacă o aduce cineva la Discotecă peste câţiva ani.

 

Comments

comments

Cătălin MesaruBest Music of 2014: Partea a III-a

Comments

  1. Pingback: Best Music of 2014: Partea a IV-a | Stereo Beasts

Leave a Comment