moebius

Moebius – Stranger

Cătălin Mesaru

Spuneam atunci când am scris despre Roundhouse, foarte bunul album de anul trecut al românașilor de la Velosonics, că nu mă prea împac cu genul muzical alternative indie de pe la noi din țară, din varii motive. Ba că e prea multă lălăială, ba că nu există foarte multe lucruri inventive etc.

Iată, totuși, că s-au trezit băieții de la Moebius să mă scoată din amorțeală cu această piesă, Stranger, cu influențe post-rock, alternative, indie și cu un sound matur, îngrijit și hipnotizant. Stranger e, parcă, smulsă dintr-un film western post-apocaliptic. Ascultând piesa, mi-au venit în minte imagini cu un viitor ca cel din Firefly al lui Joss Whedon, numai că aici e un viitor mai grunjos, mai nemilos. Cred, totuși, după ascultări repetate, că mai apropiat ar fi universul din East of West, banda desenată a lui Jonathan Hickman, publicată de Image Comics, pe al cărui (ipotetic) soundtrack s-ar potrivi la perfecție.

Stranger e ca o pușcă ținută pe spate în timp ce călărești print-un deșert presărat de munți de ruine. La nivel sonor, vocea lui Ștefan Eremia evocă de minune blazarea și afectarea unui lone gunman, în timp ce instrumentele care călăresc alăturea-i îl ghidează din Apocalipsă în Apocalipsă.

Piesa poate fi ascultată în playlist-ul eclecticfm de astăzi, ca să fie treaba treabă și, eu unul, aștept cu nerăbdare un L.P. de la băieții ăștia care activează de prin 2013.

Comments

comments

Cătălin MesaruMoebius – Stranger

Comments

  1. Pingback: Moebius – Stranger [Lazerface’s Glitchtronica Remix] | Stereo Beasts

  2. Pingback: Friday Playlist 23.01.2015 | Stereo Beasts

  3. Pingback: 5 Lucruri SCANDALOASE Despre Moebius | Stereo Beasts

  4. Pingback: Moebius – G | Stereo Beasts

Leave a Comment