jjuarez dun dun

Adrián Juárez – Dun Dun

Cătălin Mesaru

Adrián Juárez vine din Buenos Aires și face muzică în dormitorul său. În 2014 a lansat un album eminamente sublim, numit Araucarias. Mai are la activ un single și încă două albume, toate disponibile pe bandcamp.

Cu Dun Dun, piesă de pe Araucarias, argentinianul ne duce într-o junglă proprie, o junglă ca un secret bine păzit pe care-l dezvăluie încetișor, cu o voce aproape șoptită. Adrián cântă cu gingășie, de parcă ar suspina după un trecut și după un refugiu amoros în natură pe care l-a pierdut și pe care dorește să-l readucă la viață cu instrumente și cu orăcăituri de broscuțe.

Videoclipul, la fel ca albumul, este homemade și e populat de animale felurite din plastic și cauciuc și de alte obiecte de jucărie: mini-mingi de fotbal, piese de șah, un tractor, un biscuit fals etc. E un clip drăguț în cel mai bun sens al cuvântului, la fel ca piesa și, făcând un pic abstracție de versuri, mai rar dai de ceva atât de feel good!

Comments

comments

Cătălin MesaruAdrián Juárez – Dun Dun

Leave a Comment