unnatural

Have A Nice Life – The Unnatural World

Paul Boca

The Unnatural World al celor de la Have A Nice Life e sânge năclăios ras de pe coaja iadului pe care-l târâm zilnic după noi și servit într-un mix diafan și violent în același timp. Albumul poate părea deja o apariție veche, având în vedere că mâine-poimâine împlinește un anișor, dar am ținut musai să vorbesc în primul articol de pe Stereo Beasts despre ceva muzichie care mă mângâie intens la traumă. Have A Nice Life sunt un duo din Connecticut care-și trage angoasele severe din pădurile întunecate ale New England-ului. Le plac poveștile cu vrăjitoare care se-nvârt prin aer la crăpatul zilei în căutare de suflețele chinuite sau cele cu sinucideri ritualice la mijloc de codru verde. Pe Deathconsciousness (2008), release-ul anterior al trupei, au dezvoltat un fetiș serios pentru un gagiu semi-ficțional numit Antiochus, care și-a tras prin secolul 13 o sectă unde făcea gargară nihilistă și organiza sacrificii umane. Albumul era lansat dimpreună cu o broșură de vreo 70 de pagini, care povestea în cheie academică despre faptele de vitejie jugulariană ale lui Antiochus și ale prietenilor săi. Cărțulia asta era o bizarerie pretențioasă ca formă de apariție, ca să nu mai vorbim despre faptul că, în general, oamenii se înghesuie mai ceva ca la Dan Puric când e vorba de citit texte academice consistente despre ocultismul medieval. Din gâții tăiați ai lui Deathconsciousness tâșnea, însă, un sânge de-ăla bun, care-a scos Have A Nice Life în față la vremea aia.

Șase ani mai târziu, după câteva încercări solo care n-au rupt gura târgului, Dan Barrett și Tim Macuga au venit cu The Unnatural World, album care a apucat să se-nvârtă pe toate părțile prin mințile lor bolnave și să devină un produs mai închegat, mai digerabil decât Deathconsciousness și al dracului de bun. Piesele de pe The Unnatural World dezvoltă cam aceleași tematici demne de niște oameni care-au lins noroiul de pe copitele dracului la răscruce de drumuri, dar suprapun feeling-ul mistico-religios pe subiecte care țin mai degrabă de angoasă, singurătate, greață ontologică și granița finuță dintre viață și moarte.

Have A Nice Life varsă toată voma existențială de care sunt capabili într-un mix disonant de shoegaze, noise, drone, post-punk, industrial, dark ambient și altele asemenea. Spiritul ăsta eclectic duce la chitări distorsionate care se-aud din fundul iadului, peste care e așezată o voce eterică, chinuită de spaimele întâlnirilor cu tanti Moartea (în afară, poate, de piesa Unholy Life, unde întâlnirea e cu doamna Satana), care-mi aduce aminte de King Night-ul prăjiților de la Salem, alt album pe care l-am ascultat cu mare poftă în urmă cu niște ani. Per total, The Unnatural World mai croșetează și cu vene adunate de prin noroaiele lui Nick Cave din anii ’80, cu elemente care sună binișor a Swans, cu sound-uri și atmosfere de Joy Division sau cu nebuniile care-aruncă unsoare printre stele ale lui Colin Stetson.

Dacă ar fi să arăt cu degetul o piesă pe care s-o recomand, poate că aș alege Cropsey, care începe cu un interviu luat unui copil din azilul de boli mintale Pennhurst, care-i un fel de Disneyland pe invers în cultura pop americană. E una dintre cele mai light muzici de pe album ca sound, dar boala neagră care iese din mix-ul între vocea distantă a lui Johnny, ritmul repetitiv și cuiele pe care ți le bate în frunte fiecare vers despre izolare și moarte fac piesa asta o experiență aproape organică.

Cu toată forța subpământeană pe care o are materialul ăsta ca întreg, însă, m-aș feri să trag un loz anume și v-aș zice doar să ascultați albumul, să aveți o viață drăguță, să nu vă petreceți prea mult timp pe lângă Antiochus și să vă feriți de drone.

Comments

comments

Paul BocaHave A Nice Life – The Unnatural World

Leave a Comment