goth

Nite Fields – Depersonalisation

Cătălin Mesaru

Nite Fields îmi plac din niște motive foarte simple: își dezvăluie influențele încă de la prima audiție și, mai ales, fac muzică goth, lucru care nu face decât să ne super-bucure. Cele mai la îndemână comparații, mai ales după ce am ascultat albumul Depersonalisation, sunt următoarele: The Cure, niște The Jesus and Mary Chain și foarte, foarte multe bătăi de inimă neagră.

Depersonalisation e scurt, foarte scurt: doar nouă piese, dar e suficient de bine dozat din voaluri sonore și creionat cu eyeliner cât mai negru, încât să te facă să-ți pui geaca de piele pe umeri, bocancii-n picioare și să ieși pe stradă noaptea, fumând ca un furnal și poposind prin vreo speluncă întunecată ce duhnește a bere și în care totul se se mișcă la ralanti, cu domnișoare care dansează îmbrăcate-n dantelă neagră, unduindu-și trupurile pe sunetele mohorâte pe care această trupă le construiesc în încercarea (reușită, de altfel) de a face dream pop afectat și gotic.

Cei patru își rup muzica dintr-o eră trecută, dar totul sună surprinzător de adus la zi. E muzică de atmosferă, cu toane și capricii. Evident, nu e mare lucru original aici, dar deja perioada de revival a muzicii gotice a trecut de ceva vreme și mare lucru original în zona asta nu-mi prea mai pare posibil. Cu toate astea, e ceva frumos la acest album produs de Nigel Yang de la HTRK. Piese ca Fill The Void sau Like a Drone au niște accente de lumină neagră și mustesc de atitudine. În alte zone, piese precum Depersonalised sau Pay For Strangers sunt, parcă, îmbuibate în alcool și presărate de scrum de țigară. E un album de debut bun, promițător și perfect pentru ascultat live. Chestie care se va și întâmpla pe 7 februarie, în Question Mark, în București în cadrul acestui event.

Comments

comments

Cătălin MesaruNite Fields – Depersonalisation

Leave a Comment