Jeff_Bridges_Sleeping_Tapes-1024x1024

Jeff Bridges – Sleeping Tapes

Cătălin Mesaru

De obicei am probleme cu somnul – ori dorm prea puțin, ori dorm prost și, de obicei, când mă trezesc, indiferent de cum și cât am dormit, sunt plin de energie, dar pe parcursul zilei reușesc cumva să scurg din mine orice urmă de putere și să devin aproape legumă. E un ciclu oribil, dar…this is my life. Ca să nu mai zic de nopțile cu lună plină în care-mi iau complet la revedere de la somn. Uneori, când mă mai apucă, îmi pun la ascultat albumul The Ugly One with the Jewels and Other Stories: A Reading from Stories From the Nerve Bible al lui Laurie Anderson, album spoken word pe care Laurie, acompaniată de instrumente, ne dezvăluie povești și poezii cu tente autobiografice cu a sa voce tandră și dulce.

Sleeping Tapes, albumul  e aproximativ în aceeași zonă. Vocea lui Jeff Bridges, ultra-recognoscibilă, de altfel, îți dă un sentiment de confort, la fel ca pe albumul lui Laurie, parcă te ia în brațe și-ți povestește câte-n lună și-n stele, cu vocea aia aspră și atinsă de tutun. Charisma lui se revarsă din fiecare vocală, din fiecare consoană, din fiecare inflexiune. E o experiență inedită să ai un povestitor cu greutatea lui Jeff Bridges; te relaxează, te mângâie pe creștet prietenește, glumește cu tine, îți îngână melodii magice și hipnotizante (ca pe Hummmmmm). Plus că te duce în locuri în care poate nu vei ajunge niciodată (Temescal Canyon – o călătorie de 11 minute în care The Dude te ia de mână prin vis și-ți arată atracții turistice și te poftește alăturea-i pe poteci de munte) sau îți povestește despre cele mai banale lucruri (A Glass of Water – în care-ți spune despre cum, dacă bea un pahar cu apă înainte de culcare, are nevoie să se trezească în toiul nopții).

Albumul e orchestrat cu acorduri bântuitoare din voci de copii, din sunete aproape drone pe unele ”piese”, pian cald, cu clape abia atinse și sunetele naturii (vuiete, sunetul frunzelor și crengilor în bătaia vântului sau tunete). E un album numai bun pentru o seară mohorâtă în care te cuibărești sub plapumă, singur, cu un cană de lapte cald, cu un pic de scorțișoară (după gust). Sau, și mai bine, e un album pe care să-l asculți în fața focului, în timp ce stai într-un imens fotoliu de piele, în halat, cu niște whiskey în mână stângă, o țigară în mâna dreaptă și pufăi și bei și pufăi și mai iei o dușcă din pahar. E plăcut și extrem de amuzant pe alocuri, îți încălzește sufletul și te îmbuibă de stări pozitive, chiar și atunci când lucruri iau o turnură un pic mai sinistră (vezi Ikea, pe care vocea lui Jeff se distorsionează și pe care ți se povestește despre moartea trupului). E o colecție absolut fascinantă de scene(te) și un experiment ciudățel, dar foarte rodnic atât la nivel fizic cât și spiritual. Sleep implies, of course, waking up. Tapes imply recording, sharing things.

Comments

comments

Cătălin MesaruJeff Bridges – Sleeping Tapes

Leave a Comment