10959977_893770833977190_4779014689060278462_o

Tourette Roulette – Guillotine

Cătălin Mesaru

Tourette Roulette înseamnă Narcis Axinte la voce, Mihai Marin la bas, Bogdan Alexandrescu la tobe și Dan Stoica la chitară/clape. Sunt o formație proaspătă-proaspătă în peisajul neaoș ce-a scos acum două zile și o primă piesă deloc, dar deloc rea, numită Guillotine, piesă pe care se dedau la atitudini și afectări din zona blues-ului, dar cu ceva mai mult ștaif. Ce-i drept, mi-ar plăcea să și aud vocalistul ceva mai mult, dar piesa sună bine cu tot cu simularea aproximată din voce de Tom Waits pe alocuri. Se întâmplă niște lucruri bune la nivel de instrumental, deși nu e nimic din ce n-am mai auzit, dar instrumentele roiesc corect și eficient și fac atmosferă bluesy care aduce a whiskey vărsat pe tejgheaua vreunei taverne ceva mai răsărite de prin buricul târgului.

Acum că m-au făcut curios, abia aștept să văd ce mai au de gând să scoată băieții ăștia. Din descrierea de pe pagina lor de Facebook, mă amenință cu amestecuri de funk, electro, blues, disco, trip hop și, mai ales, electroclash (gen căruia îi duc extrem de mult dorul). Let’s wait and see.

Comments

comments

Cătălin MesaruTourette Roulette – Guillotine

Comments

  1. Pingback: Tourette Roulette – eX | Stereo Beasts

Leave a Comment