294260-294262-294263-294264-294265-294266

Blind Guardian – Beyond the Red Mirror

Ionuț Huşanu

Să trecem atunci direct la treabă. Probabil unul dintre cele mai anticipate albume ale anului și unul din primele care s-au arătat la față anul acesta este noul opus al nemților care cântă sub numele de Blind Guardian, Beyond the Red Mirror. Faptul că albumul vine la patru ani jumate după precedentul, At the Edge of Time, nu ar trebui să impresioneze pe nimeni; trupa de față nu s-a grăbit niciodată cu release-urile, din 1992 până astăzi nu a un scos album la mai puțin de doi-trei ani. Dar cu fiecare dintre ele a reușit să-și consolideze poziția de lider al genului power metal.

Beyond the Red Mirror a apărut după un proces de înregistrare care a luat exact doi ani. Pe lângă trupă, la producerea muzicii de pe album au mai participat două orchestre (din Praga și Budapesta), respectiv trei coruri (din Praga, Budapesta și Boston). De aceea, ce se aude pe albumul de față este complex, la o primă ascultare chiar greu de digerat, poate părea chiar neinteresant. Prea-multele straturi pe care sunt construite piesele nu ajută la  atragerea ascultătorului în miezul muzicii. Plus că niciuna din melodii nu au o structură mai simplă și catchy, lucru destul de ciudat pentru power-metal, un gen care se bazează pe mult sirop.

Totuși, după mai multe ascultări, albumul începe să capete o formă chiar plăcută, toate straturile încep să iasă în evidență, și nu mai pare un disc cu foarte multe idei puse într-un sac și amestecate, ci chiar capătă sens. Ce e interesant, citind mai multe comentarii pe internet, a fost să descopăr că opiniile legate de cea mai bună piesă sunt împărțite între mai multe, lucru care mă face să cred că albumul de față este unul solid, fără umpluturi. Încadrat de două piese de proporții epice (de aproape 10 minute) cu multă orchestră și coruri, pe Beyond The Red Mirror găsim piese care păstrează stilul inconfundabil al trupei, cu multă virtuozitate în riff-uri,  cu vocea multistratificată, ultra-melodică a lui Hansi Kürsch, dar fără să repete idei de pe vechile albume. Iese în evidență piesa Miracle Machine, o piesă acustică fără nici un pic de chitară. Piesă preferată: ultima, Grand Parade, nu prea rapidă, cu multă orchestră; perfectă pentru încheierea unui astfel de album.

P.S. Păcat de coperta la ediția specială a albumului. Arată ca un vagin în flăcări. Măcar de era intenționat.

Comments

comments

Ionuţ HuşanuBlind Guardian – Beyond the Red Mirror

Leave a Comment