tumblr_njv

Public Service Broadcasting – The Race for Space

Paul Boca

The Race for Space, al doilea release al londonezilor de la Public Service Broadcasting (îl puteți asculta integral aici), e un mix electrifiant de căblăraie spațială, povești cu eroi care se bat cu gravitația și vederi cu vulturi din Lună. Albumul zice-n pași geometrici cam cum a stat treaba cu bătălia pentru spațiu dintre SUA și URSS între 1957 și 1972, alegând câteva momente cheie ale cursei stelare, pe care le structurează narativ: Sputnik, Gagarin, „The eagle has landed”, Apollo 17. Cei de la PBS se folosesc de sample-uri deștept culese din înregistrările originale ale conversațiilor între astronauți și bazele misiunilor spațiale sau din jurnalele de știri ale vremii, peste care toarnă cărnăraia pulsândă a unor instrumentale filmice, gata să-ți aprindă călcâiele de cosmonaut amator.

De-aici ar fi putut ieși o nerdcoreală penibilă, soră bună cu pulsul cometelor, pe care-l ascultă hipsterii în serile târzii, când vor să le atingă la Ursa Mică pe studentele de la Litere. Britanicii de la Public Service Broadcasting reușesc, însă, să evite un album nedigerabil prin faptul că structurează întregul material ca pe o poveste ușor de înțeles, catalizată de muzichii epice, care se mulează organic fiecare capitol-piesă al narațiunii. The Race for Space reușește să se smulgă din ciorba intelectuală și autosuficientă în care bolea parțial Inform – Educate – Entertain, release-ul anterior al trupei și să plonjeze într-o zonă muzicală catchy, în care, uneori, ritmurile groovy  se dau de-a dura cu tobele rapide ale lui Wrigglesworth, iar alteori povestea e purtată de voci eterice care murmură în mijlocul furtunii cosmice.

Piesa care deschide albumul, The Race for Space, suprapune un discurs celebru al lui JFK din ’62,  “We choose to go to the moon”, peste un cor feminin care-i dă ghes filmic președintelui mult-iubit. Momentul istoric al speech-ului din Houston, Texas e cel care introduce în ecuație interesul SUA pentru cucerirea spațiului și dă startul tehnic al cursei dintre americani și sovietici. Sputnik se întoarce puțin în timp, până în ’57, momentul în care a fost învinsă pentru prima dată forța gravitațională a Pământului și crește serios tempoul albumului, în timp ce Gagarin se dezlănțuie într-un mix disco-funky-newsreel care-l sărbătorește pe primul om în spațiu. Fire in the Cockpit e gravă, se apropie serios de dark ambiental și vorbește despre accidentul din ’67, de la bordul Apollo 1, în urma căruia au murit toți cei trei membri ai echipajului. The Other Side e, poate, cea mai reușită piesă de pe The Race for Space. E vorba despre misiunea Apollo 8 (’68), când o navetă spațială cu echipaj uman a survolat pentru prima dată în istorie partea întunecată a Lunii. Crescendoul epic de la început, însoțit de dialogul dintre astronauți și cei de la sol, întreruperea semnalului și liniștea dezolantă care urmează până la restabilirea lui explodează în goosebumps și în acordurile eliberatoare de chitară ale lui J. Willgoose, Esq. Măsura adevărată a celor de la PBS se dă în calibrarea perfectă, cinematografică a tensiunii de pe piesa asta sau de pe Go!, care vorbește despre aselenizarea Apollo 1, piesă ce se apropie, de altfel, destul de mult ca sound de matrapazlâcurile celor de la Daft Punk.

Având în vedere că noi, în 2015, ne aducem berea din frigider cu drona, s-ar putea ca toată povestea asta apropo de cursa spațială să ni se pară un pic naivă. Însă The Race for Space chiar reușește să pompeze sânge bun într-o poveste un pic prăfuită, s-o muzicalicească admirabil și să facă toată șmecheria asta cu repoziționarea față de cultura nerd să pară inspirată, măcar din când în când. Dincolo de toate, eu zic că nu-i neapărat un lucru rău ca Apollo 11 sau Iuri Gagarin să fie și altceva pentru noi decât fundal sonor pentru serile când bălim în pernă cu curul la Discovery Channel.

Comments

comments

Paul BocaPublic Service Broadcasting – The Race for Space

Leave a Comment