1620411_1621634814731113_5392911198842849676_n

From Midnight To Sunrise – Basska vs. The Dream Diggers

Cătălin Mesaru

Și-a trecut de midnight, a trecut și de sunrise. Și-am fost la From Midnight To Sunrise în Colectiv. Adică event-ul de vineri, 27 februarie, în cadrul căruia The Dream Diggers și-au lansat albumul Fear Is A Lieiar cei de la Basska și-au lansat E.P.-ul Revolution. Iată, deci, în câteva (puține) cuvinte, cum am perceput eu concertul la care am asistat. Spoilers: A fost foarte bine.

După o expoziție de sunete și ritmuri lugubre și adânci făcută de Fane, băieții de la The Dream Diggers și-au însușit scena, și-au scos la înaintare invitați și au acaparat complet Colectivul cu o pâclă electronică ce-a suprascris codul genetic al fiecăruia, preț de câteva zeci de minute. Fear Is A Lie s-a auzit de pe scenă, fear is a lie s-a trăit în public. Alături de invitați, The Dream Diggers au dat în public cu sintetizatoare, sample-uri, voci și proiecții psihedelice pe niște văluri ce atârnau din tavan. ADN-ul ne-a fost înlocuit cu ideologia albumului pe care aceștia l-au lansat, descătușarea și nirvana au fost atinse în repetate rânduri. Trupa asta funcționează foarte bine live și sună atât de bine încât aproape că vedeai cum se transferă particule de la ei la invitați și înapoi ca mai apoi să se prelingă totul în public. Dacă închideai ochii, era ca și cum o creatură de sunet solid te pleznea întruna din direcția scenei, făcând să-ți cadă bucăți din organele interne și să-ți clănțăne dinții de la basul absolut dement. Fear Is A Lie sună atât de bine live încât mi-aș dori o lansare a sa și în această variantă.

După ce The Dream Diggers și-au încheiat rezidența pe planul înalt pe care s-au cocoțat (cu noi cu tot), au început încetul cu încetul să se metamorfozeze în Basska. Au apărut trompete, tobe și chitări care au facilitat procesul de transfer magic dintre trupe. Completă fiind modificarea, trupa Basska a explodat într-o frenezie anti-establishment cu șarje amare la adresa unor instituții de stat (cred că ne e clar că vorbim despre poliție, oui?), războiul pe care aceștia l-au dus purtându-se pe schelet de reggaefunk, rădăcini de hip-hop și foarte multe valuri sonore direcționate din trompetă în timp ce publicul își rupea oasele pe muzica lor.

Iată și câteva poze de la eveniment. Enjoy!

Credit foto: Dan Dinu (Concert Photography). Album foto preluat de pe pagina oficială a The Dream Diggers.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1627517154142879.1073741834.1452947418266521&type=1

 

Comments

comments

Cătălin MesaruFrom Midnight To Sunrise – Basska vs. The Dream Diggers

Comments

  1. Pingback: Trei Trupe Românești Pe Care Trebuie Să Le Vezi La TIFF 2015 | Stereo Beasts

Leave a Comment