lamb1

Glorie mielului din sub

Andrei Coste

Ieri seară a fost vineri așa că mi-am luat parpalacul, papucii de dansat și fesul de băiat și-am tăiat-o spre Cluj Arena întru a vedea magnificul concert Lamb organizat de către minunații de la New Dreams Live.

Ajuns în subteran, numai bine l-am prin pe Poliglot în timp ce mixa niște trip-hop de calitate. Era puțină lume pe la nouă și douăzeci, dar încet-încet oamenii au început să tot apară, până la final zona de concert fiind aproape full. Cu puțin delay față de ora inițială la care trebuiau să urce pe scenă, Lamb au deschis show-ul cu In Binary și au continuat cu We Fall in Love și The Butterfly Effect de pe cel mai recent opus al lor, Backspace Unwind. O foarte mare parte setlist a fost compusă din piese de pe albumul menționat anterior și, nonetheless, totul a sunat super închegat. Bașii au fost bași (chiar dacă la un moment dat mi se părea că low-end-ul era prea distorsionat) și exceptând câteva reverberații dubioase cauzate de natura parcării subterane, totul s-a auzit ca la carte. Trupeții au ars-o mega-energic și publicul s-a pliat perfect lucrului ăstuia. Mișcările de scenă ale lui Andy Barlow mi-au adus puțin aminte de Dieter Bohlen de la Modern Talking și o spun fără nicio urmă de ironie. Omul era super-hyped și a făcut show. Și asta mi s-a părut foarte tare. Deloc surprinzător, bis-ul a fost acompaniat muzical de What Sound, Gorecki și Transfatty Acid, probabil cele mai cunoscute piese Lamb din multivers.

Singurele lucruri pe care le am de reproșat sunt legate strict de logistică. A fost frig. Foarte frig. Atât de frig încât după câteva ore de stat în picioare și concertul Lamb am tulit-o acasă pentru că nu îmi mai simțeam picioarele, mă treceau frigurile prin tot corpul și, implicit, n-am apucat să prind DJ-seturile Nico de Transilvania, Andy Barlow și Danaga (despre care am auzit că nici măcar nu a mai apucat să pună). Totodată, ar fi fost bine să fi fost mai vizibile semnele care ziceau că trebuie token-uri pentru băutură. Și parcă măcar un bec ar fi fost de bun augur pentru zona toaletelor. În rest numai de bine. Lamb au făcut un concert de vis, au sunat excelent și muzica a fost fină de tot. Mulțumim New Dreams Live pentru invitație și vorba aia, la mai mare!

Comments

comments

Andrei CosteGlorie mielului din sub

Leave a Comment