ipere

Implant Pentru Refuz – Cartography

Andrei Coste

Monolith a fost, de departe, unul din albumele mele preferate scoase în muzica românească. Cartography e cel mai nou album lansat de IPR și, după câteva schimbări de componență (cea mai serioasă fiind plecarea celui de-al doilea vocal, Bulbuc), pot spune că mi-am făcut o impresie foarte bună legată de el.

Sound-ul e foarte, foarte matur. Și nu vorbesc despre faptul că sună ca un album de hardcore sau ceva de genul. Se simt extrem de multe influențe, oarecum eclectice. Mi-e și greu să-mi dau seama din ce gamă de post-whatever sunt, dar totul sună incredibil de plin și e heavy as fuck. Sunt foarte multe armonii vocale, ceea ce e destul de rar pentru un album atât de greu și mai ales pentru o trupă ca Implant Pentru Refuz, care a rămas fără vocalul clean, cu italicele de rigoare. Aș putea spune chiar că sunt prea multe, dar nicidecum nu văd lucrul ăsta ca fiind un minus. Dacă e să fac o comparație, aș putea spune despre Cartography că e similar cu Sempiternal, ultimul album lansat de Bring Me The Horizon. Și spun asta pentru că albumul ăla mi s-a părut a fi combinația perfectă dintre fraze greucene pline de adrenalină și armonii sfâșietoare care te poartă prin locuri nebănuite. Nu mă așteptam la o evoluție atât de mișto din partea IPR, chiar dacă, drept vorbind, mai tot timpul au reușit să mă surprindă cu fiecare album lansat.

Chiar dacă pentru unii combinația de Română cu Engleză s-ar putea să fie un punct în minus, mie mi se pare că e o fază perfect gândită, care sună de la foarte bine în sus. Fiecare piesă își are locul în construcția Cartography-ului și nu am dat peste niciun filler. Iar ținând cont de faptul că Monolith a fost unul din cele mai bine produse albume la vremea lui, așteptările de la Cartography erau destul de mari din punctul ăsta de vedere și pot spune, sincer, că nu dezamăgește nici la acest capitol. Totul se aude cum trebuie, avem parte de mult-râvnitul wall of sound care face ca totul să sune extrem de unitar și de plin. Vorbesc serios, fiecare mic detaliu se aude.

Per total, albumul e mult peste așteptările mele. E un monstru în cel mai bun sens al cuvântului și, fără să-l laud prea mult, pot spune că e cel mai bun release din zona asta muzicală pe care l-am auzit în ultimii ani. Sună ca un tot unitar și e incredibil de puternic (având unele faze care-mi aduc aminte de Meshuggah, pentru numele lui thumbnezeu!). Dar toate detaliile mici, toate armoniile și toată muzicalitatea lui îl ridică de la stadiul de album de hardcore la ceva special. Și, să mă credeți pe cuvânt, chiar e.

Comments

comments

Andrei CosteImplant Pentru Refuz – Cartography

Leave a Comment