algiers irony

Algiers – Irony. Utility. Pretext.

Cătălin Mesaru

Noua piesă Algiers, Irony. Utility.Pretext, e atât de departe de anterioara încât aproape zici că asculți altă formație. Dacă Blood era ”soul […] grunjos”, noua piesă se dezice parțial de concept și se naște precum un copil apăsat de probleme rasiale și devine, ca sound, post-punk post-tot, amestecat cu butaforii gospel și cu ceva ce aduce a muzica ălora de la Music Instructor (dacă ar fi fost în stare de comentariu social și rasial și de ceva mai mult decât artificii ieftine).

E un delir complet de urlete, răgete și furie în stare pură ce colcăie sălbatic sub piele și se revarsă din gura lui Franklin James Fisher, răvășind peisajul bulgăresc, de zici că ne-am trezit în mijlocul unei adunări distopice a Black Panther Party. În mod cert e o piesă pe care aș lua-o cu mine în caz de război.

Albumul de debut al băieților de la Algiers va fi lansat (abia) pe 1 iunie.

Comments

comments

Cătălin MesaruAlgiers – Irony. Utility. Pretext.

Leave a Comment