outofthegarden

Crypt Sermon – Out of the Garden

Ionuț Huşanu

În căutarea de albume proaspete, numai bune de recenzat, atenția mi-a căzut asupra albumului de debut al trupei Crypt Sermon. Lăudat deja de alte publicații de profil, curiozitatea mi-a fost stârnită când au fost trecute ca referințe la soundul trupei formații precum Candlemass sau Solitude Aeturnus. Într-adevăr, influențele sunt evidente (notate chiar și pe pagina proprie de Facebook), dar ce se aude pe Out of the Garden este de-a dreptul remarcabil, pentru că nu sună ca o trupă de învățăcei conștiincioși care au memorat pe de rost lecția, ci ca o trupă care a hotărât să-și depășească profesorii.

Numărând doar 42 de minute împărțite în șapte piese, albumul de față este un disc compact, nici prea lung, nici prea scurt. Însă tot albumul este presărat cu momente briliante de doom metal tradițional. Pe lângă riffurile greoaie și apăsătoare ale chitarelor sunt strecurate numeroase solo-uri bine integrate în piese, foarte melodice și de multe ori fiind demonstrații de virtuozitate. Vocea, sau mai bine spus, strigătele tânguitoare ale solistului aduc un aport important la crearea atmosferei de năpastă.

Albumul curge foarte bine, iar piesele sunt bine diferențiate, fiecare vine cu o idee nouă și nici una nu lasă impresia că ar fi de umplutură. Byzantium cred că este hitul discului, cu o linie melodică foarte catchy, de inspirație orientală, dar fără să sune prea cheesy. Cea mai lungă piesă, Into the Holy of Holies, are aproape opt minute, însă este o bijuterie muzicală. După un frumos intro acustic, explodează într-o melodie care orice care ar stârni invidia oricărei trupe de heavy metal tradițional. Vocea se remarcă cel mai mult pe această piesă, trecând de la versuri răstite la un referen foarte melodios, într-un mod deloc forțat, ba chiar plăcut. The Masters Bouquet, este o piesă al cărui sound care te-ar putea hăitui oriunde, prin atmosfera ocultă pe care o degajă.

Out of the Garden și Crypt Sermon sunt descoperirea care mi-a oferit cea mai mare surpriză a începutului de an pentru mine. E un album pe care l-aș recomanda oricărui ascultător de metale (și nu numai), fie că e un ascultător avizat de doom metal sau nu.

Comments

comments

Ionuţ HuşanuCrypt Sermon – Out of the Garden

Leave a Comment