Arcturian

Arcturus – Arcturian

Ionuț Hușanu

Arcturus este una din trupele din topul meu 10 personal all-time. Cu siguranță sunt părtinitor și supra-laudativ în scrierea acestui material, dar nu-mi pasă: Arcturian este chiar foarte bun! I-am descoperit – ce-i drept – târziu pe acești norvegieni ușor smintiți, la precedentul album, din 2005, Sideshow Simphonies. Un album care m-a impresionat pe moment, pentru ca mai apoi să descopăr că e unul dintre cele mai slabe discuri Arcturus. Iar Arcturian îl depășește cu mult.

Am tot scris și rescris rândurile la acest articol pentru a reuși să dau o descriere a ceea ce se aude pe acest nou opus al trupei norvegiene. Dar cred că cel mai ușor ar fi de descris ar fi prin trei cuvinte simple: epic, galactic, cosmic. Mai divers decât Sideshow Simphonies, dar mai puțin îndrăzneț și complicat decât La Masquerade Infernale (1997), aproape la fel de maiestuos ca The Sham Mirrors (2002), Arcturian vine cu un sunet modern, adaptat deceniului 2010, dar care însă păstrează soundul specific al trupei. În plus, aduce elemente electro mai pregnante, care aduc aminte mai degrabă de ultimele creații The Kovenant, dar care aduc o gură de aer proaspăt în compozițiile Arcturus.

Cele 10 piese sunt relativ scurte, cu o durată medie de 4-5 minute (numai bine cât să nu plictisească), foarte bine individualizate și scoase în evidență, dar reușesc să creeze un sunet unitar al albumului. Primul track de pe Arcturian, The Arcturian Sign (piesă lansată în avanpremieră și despre care am mai scris), dă foarte bine tonul albumului, fiind o foarte bună sinteză a ceea ce urmează a fi auzit în continuare, întrucât încorporează principalele sound-uri de pe celelalte piese. Al doilea titlu, Crashland, este hitul discului, cu un tempo nu prea rapid, cu o linie melodică memorabilă, iar unde vocea lui Vortex excelează. La polul opus (stilistic, nu calitativ) stă chiar următoarea piesă, Angst, care face uz serios de elemente black-metal, unde în prim plan se află toboșarul de serviciu, Hellhammer. O altă melodie memoriabilă este Demon, care face uz masiv de elemente electro; aș putea spune că, tehnic vorbind, nici măcar nu e o piesă metal… Dar așa bine se integrează în album! De altfel, nici Pale nu e metal per se, ci un instrumental care se integrează foarte bine în atmosfera albumului, cu o vioară cu tentă orientală care însoțește foarte frumos acordurile regăsite mai degrabă în post rock.

N-am putut găsi niciun moment de slăbiciune al albumului; nici o piesă nu pare în plus. Într-adevăr, cei care caută un album ciudat, ultra-avantgardist, nu-l vor găsi aici. Arcturian este un album destul de direct în abordare pentru standardul Arcturus. (Asta nu înseamnă că albumul nu abundă în elemente progresive). Este un album care nu pare făcut după 10 ani pentru satisfacția fanilor, ci e o revenire în forță, prin care demonstrează că mai au ceva de spus pe scena metal.

Comments

comments

Ionuţ HuşanuArcturus – Arcturian

Leave a Comment