FFS (Franz Ferdinand and Sparks)

FFS – FFS

Cătălin Mesaru

Collaborations don’t work spun cei de la FFS pe una din piesele de pe albumul de debut lansat anul acesta. Evident, într-o manieră jucăușă și amar-umoristică, fiindcă supergrupul FFS demonstrează exact opusul acelei afirmații. Colaborările funcționează de minune atunci când condițiile autoimpuse sunt îndeplinite și depășite. Asta mai ales când e vorba despre acest supergrup, FFS, al cărui nume vine de la Franz Ferdinand și Sparks. Dacă Franz Ferdinand sunt cunoscuți la noi celor de vârsta mea care au trăit multă vreme alături de albume ca Franz Ferdinand sau You Could Have It So Much Better (și, probabil, în cazul unora, și restul de două albume pe care trupa le-a scos), sunt cert că Sparks nu primesc atenția necesară la noi în țară deși sunt una din cele mai inventive și sărite de pe fix trupe din zona muzicală pop (cu toate formele sale – synthpop, new wave, etc.). Sparks activează de peste 40 de ani (!), încă din 1971 și au scos în total 23 de albume, printre care: Kimono My House (cunoscut mai ales pentru piesa This Town Ain’t Big Enough For Both of Us), No. 1 in Heaven (produs de Giorgio Moroder!), Angst In My Pants (cunoscut mai ales pentru piesa I Predict al cărei videoclip a fost regizat de David Lynch), Gratuitous Sax & Senseless Violins (cunoscut pentru piesele When Do I Get to Sing My Way și (When I Kiss You) I Hear Charlie Parker Playing care au ajuns și la noi prin intermediul MTVului din acea vreme), Exotic Creatures of The Deep (cunoscut pentru piesa Lighten Up, Morrissey) și, probabil, The Seduction of Ingmar Bergman, prima lor operă pop care tratează vizita imaginară a regizorului suedez la Hollywood. Evident, istoria trupei este una complexă și intensă, nu degeaba au 40 de ani de carieră. Cu toate astea, în afară de câteva valuri uneori măricele pe care le-au făcut, trupa a fost injust trecută cu privirea de fiecare dată. Slavă Domnului, totuși, că sunt trupă care a atins un statut cult și, astfel, am tot primit material nou la intervale cât de cât constante.

Colaborarea dintre cele două trupe s-a tot pregătit de câțiva ani încoace, trupele lucrând împreună cam de pe la mijlocul anilor 2000, reușind anul acesta să lanseze albumul self-titled, FFS, un album mai mult Sparks decât Franz Ferdinand (evident, ăsta nu-i lucru rău), dar care păstrează niște influențe clare de la trupa cu nume de Arhiduce al Austriei, mai ales la nivel de sound. La nivel de versuri și structură muzicală, influențele Sparks se simt mult mai puternic. Piese ca Johnny Delusional, Piss Off, Dictator’s Son sau Save Me From Myself sunt momente muzicale mult mai impregnate de influențele sonore ale trupei lui Alex Kapranos, iar So Desu Ne, cu clickurile și sintetizatoarele retro, sună a Devo reinterpretând o piesă a trupei P-MODEL. Pe de altă parte, The Man Without A Tan, The Power Couple și Collaborations Don’t Work sunt completamente influențate de Ron & Russell Mael și n-ar sta rău pe albume ca Gratuitous Sax & Senseless Violins sau chiar Exotic Creatures of The Deep.

Spuneam la început că cei din FFS susțin că Collaborations don’t work, demonstrând exact opusul pe piesa cu același nume. Collaborations Dont Work e un melanj perfect de stiluri și de influențe, cei din supergrup lucrând umăr la umăr la acest amestec de muzică influențată de westernuri spaghetti și de perioada Hello Young Lovers a trupei Sparks.

E foarte reconfortant faptul că o trupă cu peste 40 de ani reușește să se reinventeze (în mod constant, chiar) și să găsească cea mai optimă pentru a-și reîmprospăta sunetul, menținându-se, într-un fel, pe linii muzicale în care chiar cred. Faptul că Ron și Russell Mael s-au aciuat cu Kapranos and the gang e îmbucurător și extrem de satisfăcător, FFS fiind unul din cele mai catchy și jucăușe albume ale acestui an. Și unul dintre cele mai bune.

Comments

comments

Cătălin MesaruFFS – FFS

Leave a Comment