algiers

Algiers – Algiers

Cătălin Mesaru

Muzică de revoluție și luptă socială s-a mai făcut – Gil Scott-Heron, Nina Simone, M.I.A. și chiar și Marvine Gaye, într-o oarecare măsură. Nu-i nimic nou în faptul că Algiers se concentrează pe revoltă și pe frângerea normelor sociale, a rasismului bine împlântat în continuare-n oameni și pe o viziune deloc deplasată a prezentului. Algiers îți transmit prezentul ca pe o distopie (albă) și nu-s departe de adevăr, mai ales în contextul social actual: la sfârșitul lui Iunie, în Statele Unite ale Americii fiind omorâți 547 de oameni de către poliție, iar statisticile indiciă faptul că probabilitatea morții de mâna autorităților este dublă în cazul persoanelor de culoare.

În acest context, au apărut pe piață cu primul album autointitulat cei patru artiști ce compun trupa Algiers (Franklin James Fisher, Ryan Mahan, Lee Tesche, Matt Tong), album pe care au îmbinat sonoritățile soul cu post-punk cu noțiuni de electronica și la care au lucrat ceva vreme, dacă e să luăm în calcul că primele piese, Blood și Black Eunuch, au fost lansate în 2012, iar trupa în sine există din 2007.

După cum menționam atunci când am discutat despre videoclipul piesei Blood, domnii și-au declarat influențele ca fiind Fela Kuti, Gainsbourg, Nick Cave și Nina Simone, printre mulți alții și, oricât de pretențios ar suna muzica lor pe alocuri, influențele și dragostea față de influențele lor există în orice secundă a oricărei piese de pe album. În altă ordine de idei, discuția despre genul lor muzical e, pe lângă albumul în sine, una dintre cele mai interesante discuții de purtat de anul acesta, căci, așa cum am spus și mai sus, cei patru fuzionează o puzderie de genuri și subgenuri muzicale, într-atât de mult încât să-și construiască un simulacru de subgen sonor propriu, un fel de gothic-gospel sau, așa cum a mai fost numit, soul distopic.

Influențele cele mai evidente vin pe piese ca Remains, pe care am simțit niște influențe de la The O’Jays, mai ales Ship Ahoy, piesa care dă titlul excelentului album al acestora din 1973, Claudette, unde fundamentul piesei vine din zona muzicală a Suicide, Old Girl, unde se îmbină în cel mai ciudat mod Gil Scott Heron cu niscaiva Sisters of Mercy, Games, care are forța, impactul și durerea unui duet ireal dintre Nina Simone și Esther Phillips sau Irony.Utility.Pretext. care sună a Afrika Bambaataa din anii 1980.

Asta nu înseamnă că trupa trăiește doar din influențe, departe de mine acest gând; ce fac ei este original, nu e niciun dubiu, dar însăși zona din care s-a născut muzica lor e cea care împinge spre o categorisire minuțioasă. E vorba despre putredul și mârșavul Sud al Statelor Unite, Atlanta, Georgia. Automat fiind vorba de Sud, de acea cloacă de rasism, trebuie aduse-n discuție personalitățile care-au combătut, dar neschimbat complet status quo-ul mentalității sudiste și nu numai, rasismul fiind omniprezent, în forme mai mult sau mai puțin voalate. Și din nou vorbim de artiști precum Nina Simone, Gil Scott-Heron, Fela Kuti și toată pleiada de artiști anti-.

Algiers nu e un album tocmai ușor de digerat căci e apăsător, incomod din punctul de vedere al temelor adresate, grunjos, angoasant și solicitant pe alocuri, dar odată ascultat și procesat, este un album incredibil, iar eu unul cred că trupa mai are foarte multe de spus, membrii trupei fiind genul de artiști care se hrănesc din mizeriile umanității.

Comments

comments

Cătălin MesaruAlgiers – Algiers

Leave a Comment