nuevos misterios

Joe Crepúsculo – Nuevos Misterios

Cătălin Mesaru

Joe Crepúsculo e un artist cu adevărat prolific. Spaniolul (pe numele său real, Joël Iriarte), născut în Barcelona, a lansat anul acesta al șaptelea disc din cariera sa solo (primul album sub numele acesta a fost lansat în 2008). Artistul a început să creeze muzică în anii 90, lucrând în subgenul acela minunat al muzicii spaniole intitulat bakalao, practic un amestec de pop, techno, indie și synthwave. De-a lungul timpului, Crepúsculo a devenit unul din cei mai interesanți artiști indie spanioli, combinând pop-ul latin cu tropii muzicii bakalao, întreptându-le spre o formă de limbaj sonor inedit.

Anul acesta a lansat acest album intitulat Nuevos Misterios, al șaptelea în formulă solo, după cum menționam mai sus și, cu acest nou material, construiește un univers electronic și mai eclectic față de lucrările anterioare și mult mai aglomerat din punct de vedere al influențelor. Avem de toate aici: trap, pop latin, bakalao, synthwave și nu numai.

Nuevos Misterios e un album foarte complex, multi-stratificat și sincer, chiar și atunci când albumul derapează un pic și o ia pe arătură (Corazón de colmillo și Somos perros fiind singurele două piese care sunt un pic în plus). În rest, Joe nu se dezice de la a aglomera cât mai multe tipuri de sonorități. Exemplu elocvent: A Fuego, piesa numărul doi, sună a Azúcar Moreno în zilele lor bune, a muzică furioasă de Eurovision. Deci, latin pop par excellence. În plus, artistul nu se dă îndărăt de la a-și încerca norocul în genul muzical trap cu piesa Reina del Locutorio. Și îi iese magnific. La polul opus sunt El Reino de la Nuez și La MoradaEl Reino de la Nuez își afundă ascultătorul într-o melancolie absurdistă, iar La Morada funcționează în parametrii jazz-ului cu influențe latino, de parcă ar fi muzică dintr-un bar întunecat cu artistul plin de melancolie și teatralitate.

Revenind la momentele cu tempo ridicat ale albumului, catalanul ne asaltează neîncetat pe La Verdad, piesă care ar fi fost un superhit în anii 80, într-un club din Manchester de care probabil ați auzit. Evident, mă refer la The Haçienda. Momentele de techno-pop de după drop-urile din piesă au exact savoarea aceea sălbatică a acelor ani și mai sălbatici. Pe piesa De Ferrol a Cartagena, Joe punctează, prin intermediul chiptune-ului, o călătorie imaginară din Galicia până tocmai în Colombia. Flor de Luz și Maricas închid albumul și sunt, pe rând, șlagăr mistic din zona synthwave (cu ajutorul lui La Bien Querida) și o combinație a ceea ce a servit albumul până acum, Maricas continuând tonul teatral și adunând sub aceeași cupolă sonoritățile chiptune, sensibilitățile de șlagăr și explozii de sintetizatoare.

Comments

comments

Cătălin MesaruJoe Crepúsculo – Nuevos Misterios

Leave a Comment