ArticleSharedImage-53460

Ghost – Meliora

Ionuț Hușanu

Pentru cei care nu au luat până acum contact cu trupa Ghost, esențial este că e o trupă undercover din Suedia, care au adus în mainstream un nou val de muzică metal cu substanță șaptezecistă, aducând aminte de trupe gen Black Sabbath, Pentagram, sau Blue Oyster Cult, cu versuri de factură ocultă, pe alocuri chiar satanice. Spun că e undercover pentru că membrii trupei sunt mereu deghizați; instrumentiștii se autodenumesc ca fiind „nameless ghouls”, sau, pe românește, strigoi fără nume, de aceea își scriu numele cu simboluri. În centrul atenției este cea de-a treia reîncarnare a aceluiași vocal, numit acum Papa Emeritus III, după Papa Emeritus II (pe Infestissumam, 2013) și Papa Emeritus I (pe Opus Eponymous, 2010). Primele două albume au fost foarte bine primite, așa că Meliora a trebuit să se ridice la un standard foarte înalt pentru a nu cădea în dizgrațiile publicului metalist, foarte pretențios, de altfel.

Căutând pe marele interenet ce înseamnă numele noului album al suedezilor de la Ghost am înțeles că este o expresie latină pentru „mai bun”, „mai mult”, sau că unii părinți aleg să își numească copilul Meliora. Fără să exagerez, trupa a nimerit-o de data asta; nu doar că au scos un album mai bun decât celelate, ci poate chiar cel mai bun al lor.

Cu o durată de un pic peste 40 de minute, Meliora este un album compact, cu piese scurte, dar cuprinzătoare. Din cele zece piese, două sunt de fapt niște interludii instrumentale scurte, astfel că pe LP se regăsesc opt piese întregi, și nu mă feresc să spun că toate sunt foarte bune. Încă după primele ascultări, refrenele unor piese precum Spirit, From the Pinnacle to the Pit, Cirice sau Absolution s-au instalat rapid în memorie, devenind adevărați „viermi groși de ureche”.

Chiar dacă păstrează stilul albumelor precedente, Meliora are un parfum propriu. Este mai dark, datorită riffurilor mai greoaie, care cel mai bine se aud pe Cirice, piesa care a fost aleasă ca prim extras pe single. De altfel, cred că Cirice este highlight-ul albumului, datorită melanjului contrastant dintre „greutatea” instrumentală și vocea suavă a Papei, asezonate cu un refren memorabil. O altă piesă care trebuie amintită este He Is, o baladă aproape integral acustică, probabil cea mai soft piesă Ghost până acum, cu un refren coral al naibii de catchy.

Am repetat de foarte multe ori cuvântul refren în acest articol, dar în fond, despre asta e este întregul album. Refrenele sunt partea cea mai proeminentă și niciuna din piese nu stă rău la acest capitol. Ghost a făcut o treabă uimitoare cu Meliora, deja are zeci de spinuri în playerul meu și multe altele vor urma cu siguranță. E un album addictive, greu de digerat în doze mici. Dacă nu sunteți sensibili cu privire la versurile mai îndrăznețe (dar, privite cu detașare, chiar amuzante), acest ultim opus al suedezilor este unul care încântă urechea unui spectru larg de consumatori de muzică.

Comments

comments

Ionuţ HuşanuGhost – Meliora

Leave a Comment