mdb-ftm

My Dying Bride – Feel the Misery

Ionuț Hușanu

După douăzeci și cinci de ani și unsprezece albume, My Dying Bride este o trupă care se poate mândri cu o performanță care nu e chiar așa de accesibilă oricui: să aibă același sound ca la începuturi, dar totuși să sune foarte bine fără a-și recicla ideile. Drept exemplu stă albumul proaspăt lansat al britanicilor, Feel the Misery, un disc care nu iese din tiparele impuse de trupă de-a lungul vremii, dar care aduce un suflu nou în discografia MDB.

Feel the Misery vine după trei ani de la lansarea lui A Map of All Our Failures, un album care, la fel ca și precedentul acestuia, For Lies I Sire (2009), nu a reușit nicium să se lipească de mine, deși le-am ascultat cu destul entuziasm (nu mă feresc să spun că sunt un fan al trupei). Chiar dacă m-a bucurat enorm revenirea viorii în noile piese, n-am regăsit melodicitatea melancolică și sfâșietoare de pe toate celelalte albume de dinainte. (Pentru acest argument trebuie însă să scot din ecuație experimentul 34,788% Complete (1998) – un album frumos în unicitatea lui).

Dar iată că veșnic nenorociții în dragoste My Dying Bride au găsit resursele pentru a crea un album surprinzător de reușit. Semnele bune au fost arătate încă din luna iulie, atunci când a fost lansată în avanpremieră piesa care deschide albumul, And My Father Left Forever, o piesă de nouă minute foarte catchy și destul de upbeat, cu o parte vocală foarte bine livrată de Aaron Stainthorpe , fiind presărată cu părți de vioară care aduc aminte de My Dying Bride-ul de la jumătatea anilor `90. Ascultând tot albumul, acesta ar putea fi împărțit în două părți: una formată primele trei piese (care împreună însumează aproape jumătate de oră) și cealaltă formată din ultimele patru, piesa care dă titlul discului având rol de punte între cele două jumătăți. Prima parte este mai rapidă și mai metalică, deși are piese lungi, de peste nouă minute fiecare. Trecând în a doua parte, LP-ul parcă își mai pierde din avânt și ne întâmpină cu piese mai lente și mai atmosferice. Feel the Misery însă este o piesă aparte. Aleasă de trupă și pentru un videoclip, melodia este printre cele mai sensibile creații MDB, cel puțin din ultimii 10 ani, putând fi încadrată în aceeași categorie cu compoziții celebre ale trupei cum ar fi Two Winters Only, The Crown of Sympathy, For You sau My Wine in Silence.

Făcând un bilanț general, Feel the Misery este un album My Dying Bride complet. Deși se simte un pic dezechilibrat datorită diferenței de tempo dintre prima și a doua parte, este totuși un album fără mari lacune. Are atât elemente mai harsh, cât și elemente melodice sau mai atmosferice.

Legat de partea vizuală, coperta este un mare plus pentru această apariție discografică. După nenumărate albume cu coperți clarobscure, iată că avem în fața ochilor o copertă viu colorată, dar care reușește în același timp să sugereze subtil, dar bine mesajul din titlul albumului.

Albumul marchează și o importantă schimbare de componență: în locul chitaristului Hamish Glencross a revenit veteranul Calvin Robertshaw, astfel că în acest moment trupa are trei membri fondatori. Ce-i drept, Robertshaw nu a apucat să își aducă aportul și în procesul creativ al discului, dar îmi stârnește curiozitatea cu privire la următoarele piese marca My Dying Bride.

Comments

comments

Ionuţ HuşanuMy Dying Bride – Feel the Misery

Leave a Comment