54090

Mylène Farmer – Interstellaires

Cătălin Mesaru

E inevitabil să nu ți se pună un nod în gât și să îți pui niște mari semne de întrebare în momentul în care afli că cel de-al zecelea album din cariera senzualei roșcate Mylène Farmer nu este produs de cel cu care a lucrat la aproape fiecare album (și un film): Laurent Boutonnat. Te întrebi aproape instant dacă nu cumva ești pus în fața unui nou Bleu Noir, albumul inegal și dezamăgitor din 2010. Pentru Bleu Noir, artista s-a distanțat de producătorul partener cu care a lansat o multitudine de hituri (de la Libertine la Pourvu qu’elles soient douces, Désenchantée, California, etc.) și s-a aciuat cu RedOne, Moby și Darius Keeler. Rezultatul a fost un album pe alocuri flasc care năștea niște discuții apropo de chimia dintre o artistă și un producător. Căci, fără niciun dubiu, Boutonnat și Farmer sunt una dintre echipele cu sinergie perfectă din lumea muzicală, chiar și atunci când publicul strâmbă din nas, cum a fost cazul lui Giorgino, filmul lui Boutonnat din 1994 în care artista joacă rolul principal feminin și care a fost demolat de critică în momentul lansării. E suficient de menționat doar faptul că Giorgino este un film impecabil filmat (lucru tipic pentru Boutonnat, de altfel), poate un pic prea lung (are, totuși, aproape trei ore) și că e o operă cu tușe sinistre, un film întunecat și, da, excelent.

În orice caz, revenind la anul 2015, la Interstellaires, albumul cu numărul zece al lui Farmer. Dacă în 2012, cu Monkey Me, Farmer se întorcea la Boutonnat și la formula de succes verificată și aprobată de public, aici s-a înhăitat cu Martin Kierszenbaum, producător care a lucrat cu Lady Gaga, Keane, Madonna, Tokio Hotel și Sting, printre alții. Sigur, semnalele de alarmă vuiesc și te copleșesc înainte de a asculta albumul, dar odată cu prima piesă, e clar că suntem la ani lumină (ha!) de Bleu Noir și că Interstellaires este albumul unei artiste care a pariat și riscat pe o formă proaspătă de exprimare muzicală. Pe Interstellaires, Mylène se avântă spre noi orizonturi muzicale, cu o producție fresh, păstrând, în același timp, mărcile proprii atât de importante pentru identitatea sa muzicală, rezultând într-un album aproape omogen și, pe alocuri, surprinzător.

Prima piesă, cea care dă titlul albumului, trasează temele principale ale albumului: escapism, visare, totul străbătut de un curent întunecat – Devant moi/ Nébuleuses obscures/ Moi diffuse/ J’ai fait ce que j’ai pu. Piesa e o combinație de producție circa Anamorphosée (când Mylène și Boutonnat au explorat un sunet mai greu, apelând la chitări electrice) și de influențe ale lui Kierszenbaum.

Stolen Car este primul single de pe album și, după cum spuneam la momentul lansării sale, este „o reinterpretare produsă de The Avener a piesei cu aproximativ același titlu de pe albumul Sacred Love din 2003 al lui Sting”. Nefiind produsă de Kierszenbaum, e singura piesă care face notă discordantă de pe album, orientată un pic prea mult spre EDM.

Cu À rebours, suntem direcționați spre un sunet ceva mai cald. E o baladă cu un tempo ceva mai ridicat care vorbește despre îngeri, despre infinit și despre, inevitabil, dragoste.

Dacă promovarea albumului va fi făcută cu cap, atunci al treilea single va fi C’est pas moi, o bucată absolut impecabilă de pop cu influențe surprinzător de funky (gândește-te la un fel de Je t’aime melancolie, dar în 2015) despre refuzul de a fi condamnat la conformism. C’est pas moi are potențial extrem de mare de a fi hit, fiind una din cele mai bune piese ale albumului.

Vorbeam mai sus despre un potențial al treilea single și nu degeaba, al doilea single fiind lansat deja: Insondables, o altă baladă. Piesa poartă mărcile clasice ale unei balade semnate de Farmer, doar că e teleportată-n 2015 de producția splendidă a lui Kierszenbaum. Tot în cosmosul baladelor ne catapultează și următoarea piesă, Love Song, o piesă ce abundă de chitări delicioase și de vibrații electronice.

Pas d’access e electropop pur, dansabil și teribil de catchy despre libertate pe care artista evocă, printre altele, romanul lui William Wharton, Birdy (Là, je vole/ M’affole/ Moi faucon/ Je suis Birdy).
Pentru următoarea piesă, trebuie să ne întoarcem în timp cu 38 de ani, în Statele Unite când Rick Nielsen și ai săi Cheap Trick lansau piesa I Want You To Want Me. În 2015, Mylène transformă piesa originală dintr-un cântec jucăuș, odios, dar eminamente tongue-in-cheek într-o baladă gingașă, cântată-n limba engleză (cu accentul de rigoare).

Voie Lactée revine la sunetul infuzat de funk de pe C’est pas moi, rezultând în cea mai bună piesă a albumului. Încă de la început te prinde-n gheare și nu-ți dă drumul nici pentru o secundă. E un exemplu absolut fascinant de muzică pop.

City Of Love aduce, cumva, aminte de perioada Avant que l’ombre…, cu refrenul bombastic. Piesa s-ar fi putut afla lejer pe albumul din 2005, undeva după Derrière les fenêtres, de exemplu. Desigur, iarăși trebuie menționat că sunetul e adus la zi, lucru foarte important, de altfel. City Of Love sună, în același timp, a piesă tipică pentru Farmer, dar și proaspăt.

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii câțiva ani, artista își încheie albumul cu un cântec cu tempo scăzut. Un Jour ou L’autre e o baladă diafană, rudă mai mică a lui Rêver și perfectă pentru a face publicul să vibreze în timpul unui concert. Nici c-ar fi fost o opțiune mai bună pentru a închide acest album.

Cu Interstellaires, Mylène Farmer nu pare să tindă neapărat spre o reinventare ci spre o modernizare a sunetului. Nici nu cred că ar fi cazul unei reinventări, căci cine mai face genul ăsta de pop instant recognoscibil și atât de specific ei? Interstellaires e un album sincer care demonstrează că este posibilă o reconfigurare a mărcilor care au făcut-o atât de îndrăgită, chiar și fără, probabil, cel mai important om din cariera sa, Laurent Boutonnat, geniu pop indiscutabil, de altfel. Sigur, Interstellaires nu este nici Ainsi soit je… și nici L’Autre… (nici nu ar avea sens), dar rămâne, fără tăgadă, un album excelent, demn de o asemenea artistă iconică.

Comments

comments

Cătălin MesaruMylène Farmer – Interstellaires

Leave a Comment