12661787_1253752614640356_2764770519056091452_n

H8 – Gri

Andrei Coste

Griul veteranilor de la H8 a fost albumul care de vreo două luni și jumătate de când am pus mâna pe el (săru’mâna Aliosha!) a fost ascultat cu religiozitate. Dimineața înainte de a merge la muncă, în weekend-uri, pe stradă, pe tren, pe taxi, oriunde și-a găsit loc în căștile mele. Și n-o spun pentru că e cel mai bun album lansat vreodată de H8, o spun pentru că e, probabil, cel mai bun album de hardcore făcut în țara asta. Și dacă nu e cel mai bun, sigur e cel mai coios.

Gri se deschide cu Fără Emoții, single-ul care-a precedat lansarea albumului. E o piesă brutală, extrem de sinceră și care n-are răbdare să-ți explice cum stă treabă la modul frumos. E ca un croșeu care-ți pocnește moaca, îți crapă toți dinții din față și-ți bulește complet maxilarul. E o bucată care prezintă exact tot ceea ce sunt H8 pe albumul ăsta: hardcore fără perdele, jaluzele sau uși la cort. Și mi se pare superb că o trupă cu 20 de ani în spate reușește să facă ceva atât de greu într-un mod atât de ușor. Albumul păstrează, în mare parte, o energie constantă. Nu cred c-am reușit să găsesc vreo piesă care să nu-mi mute fălcuțele din loc. Fiecare pare aleasă pe sprânceană. Din punct de vedere compozițional totul e extrem de bine balansat, de la pasajele demne de perioada de glorie a Hatebreed-ului până la momentele mai melodice care adaugă epicness. Până și solo-urile de chitară îmi plac (oamenii care mă cunosc știu că nu prea suport treburile astea) pentru că sunt scurte și folosite cu cap. Și când sunt folosite cu cap nu sună ca și cum s-ar trezi nenea chitaristul să-și etaleze talentele ci chiar oferă un pic de aer pieselor. Într-un gen atât de forjat precum hardcore-ului mă bucur când reușesc să găsesc trupă care sună al naibii de fresh. Și asta-i super-îmbucurător, să-mi moară ce-am mai scump (că să citez și din ceva mai vechi de la băieți).

12645151_1202776226417121_4281672244064169639_n

Combinația dintre cei doi vocali, Aliosha și Văru’, mă sperie. Se simte de la o poștă faptul că se cunosc de prea mulți ani. Se completează perfect. În mod cert o parte foarte mare din vină o poartă și Marius Costache de la Studio148, the man to go to când vine vorba de produs absolut orice are legătură cu muzica grea în țara asta (și nu numai). Nu am absolut nimic de reproșat producției pe acest album. Sună exact ca și cum ar trebui să sune hardcore-ul în anul domnului 2016. Revenind la cei doi vocali, motivul pentru care ascult H8 de pe vremea când exista o piesă pe nume Matol (și chiar de dinainte. dacă mă gândesc un pic mai bine) are legătură cu faptul că e una din puținele trupe care face muzică de genul ăsta în limba română și nu sună penibil (aș da câteva nume de trupe care-au mai încercat treaba asta dar că mă sperie gândul c-o să am de-a face cu o armată de pokemoni supărați pe faptul că am insultat o anumită variantă a trupei Iris pentru săraci sau, și mai rău, niște tentative de Negură Bunget de pe lângă Iași). Și mi-am dat seama de ce sună atât de bine versurile de la H8. Hardcore-ul e, prin excelență, o muzică brutală și extrem de sinceră. Și se simte faptul că H8 e o trupă sinceră, se simte de la o poștă. N-ai cum să faci asta și să-ți iasă bine dacă nu ești așa. Oricât ar încerca metaliștii români (a se observa faptul că fac o generalizare legată de marea masă de ascultători de metale în urma unor topuri de căcat cu votare publică pe facebook care nu fac altceva decât să genereze și mai multă râcă în scena asta care-i vai de curul ei) să se pișe pe orice nu-i suficient de trv pentru ei (adică fanii Trooper, Bucovina și restul muzicii ăsteia care mai are un pic și devine pop), le garantez că n-o să le iasă. N-ai cum să ignori un album care oferă atât de multe. Ca o ultimă notă, cel mai mișto moment de pe Gri mi s-a părut outro-ul, Epilog, care-i aproape o bucată spoken-word ajutată de niște layer magic asigurat de Marius Costache (apropo de asta, faceți bine și ascultați niște Environments) și care aduce în prim plan o parte din cele mai cunoscute versuri de la H8 din ultimii 20 ani. E exact genul ăla de fan service care-ți aduce aminte de ce-ți plac anumite trupe.

Gri e cel mai bun album de hardcore făcut în țara asta (și rămân la ideea că e și cel mai coios). E rezultatul a 20 de ani de muzică, 20 de ani de prietenie și 20 de ani în care nimic major nu s-a schimbat în mentalul colectiv al țărișoarei ăsteia. Și tocmai de aia H8 vor fi și vor rămâne relevanți. Iar dacă ăsta-i ultimul lor album, atunci e cu atât mai tare ce-au făcut băieții ăștia. Gri  se va lansa oficial mâine printr-un concert în Fabrica alături de băieții de la Sunet Fin. Acesta poate fi ascultat mai jos pe Deezer și poate fi comandat de aici (via Universal Music România).

Comments

comments

Andrei CosteH8 – Gri

Leave a Comment