Eurovision-2016-Stockholm

Selecția Națională Eurovision 2016

Cătălin Mesaru & Andrei Coste

Am făcut-o anul trecut (aici!), o facem și anul ăsta (urmează mai jos) și o vom face și la anul și-n anii următori (urmează, evident, în anii următori). Cineva trebuie să-și ia asupra-i sarcina hâdă de a asculta și de a dezbate zoaiele pe care le înscriu artiștii de sorginte neaoșă la marele concurs muzical al circle jerk-ului european. Astfel, ne-am chinuit și ne-am distrus urechile încercând să găsim o explicație validă pentru ce naiba se-ntâmplă cu toți neaveniții care-au fost aleși în selecția națională de anul acesta (selecția piesei care ne va reprezenta la Stockholm se va face pe 4 și pe 6 martie). Explicație n-avem, dar comentarii da (și traume, mai ales traume). Iată, deci, piesele. În toată scârbăvnicia lor artistică.

Irina Popa – Lasă-mă, eu te las

Vai, deja încep melodiile lălăite și lăbărite. Irina Popa cântă de parcă ar avea în permanență niște spută în gât. N-are pic de voce (și mai face și Mariah Carey-isme spre sfârșit), iar piesa în sine e genul ăla de muzică ce nu-și mai are locul nici măcar pe Radio România Actualități, iar versurile, desigur, sunt din categoria Tony Poptămaș.

Dream Walkers – Let It Shine

Cineva i-a reîncarnat pe Gaz Pe Foc în pântecele Boyz II Men după ce i-a inseminat Marcel Pavel sau ceva de genul. La fel ca anterioara, Let It Shine e piesă pentru suflet, să simtă gospodinele și tractoriștii chestii atunci când o ascultă. Versuri cretine, scoase din oracolele de clasa a 4-a ale unor copii din Adjud.

Ovidiu Anton – Moment of Silence

Oh, wow. Ovidiu Anton (să nu-ndrăznească să zică cineva ceva despre breton, nu e ok să coborâm nivelul în halul ăsta) cică a fost și pe la ceva concurs de talente (presupun că ăla cu animalele care latră și fac giumbușlucuri), dar asta nu e o marcă a calității. Practic, Moment of Silence este o piesă Manowar fără chiloți de blană și nu la bustul gol. Versurile-s proaspete ca briza mării atunci când e marea plină de căcăței plutitori: despre adevăr, despre dracu’ să ne pieptene.

Andra Olteanu – Nai Nai

Vai de mine! E clar că e o problemă atunci când ți-e dor de abominabila piesă Taragot a la fel de abominabilei Irina Ross. Nai Nai (titlul în sine cauzează cufureală cerebrală) sună a piesă refuzată de Corina prin 2004. Mare atenție la versurile care te umplu de furie la adresa umanității: Milioane de chipuri/ În atâtea nuanțe/ Visând la unison./ Povești diferite/ Aceleași speranțe/ Un singur adevăr. Ar putea fi lejer un imn pentru o campanie de awareness a virusului Zika sau pentru o campanie de awareness pentru strădaniile celor care vând nămol de la Techirghiol.

Mihai Băjinaru – Never Too Late

Ia dați un search pe Youtube cu numele Mihai Băjinaru și o să vedeți că vă apar următoarele titluri de clipuri: Muzica greceasca Mihai Bajinaru & Quality Band Marriott Hotel-formatie de nunta,formatii de nunta și Mihai Bajinaru & Quality Band-Eveniment President Ballroom-Formatie de nunta (cu tot cu papițoi care se agită epileptic pe ritmuri manelistice și pop-rock scurs din fund de la Direcția 5). Cam ăsta e nivelul lui Mihai Băjinaru (a se acorda stea de aur pentru că nu am înlocuit j cu ș) care cântă într-o engleză de sculer-matrițer despre…nu mi-e foarte clar despre ce, pentru că nu înțeleg nimic. A înțelege ce cântă individul e egal cu a descifra pe întuneric codexul lui Luigi Serafini.

M I H A I – Paradisio

Și-am ajuns și la măreața și transcendentala capodoperă mihaitrăistariană. Paradisio e, în momentul acesta, cea mai bună opțiune a României la Eurovision: o să ne facem de râs, dar măcar o să ne facem de râs cu un dement cu program histrionic-extraterestru pe scenă. Sper din tot sufletul să câștige selecția națională și să-l trimită TVR-ul în Suedia și să rămână acolo, să-i tâmpească pe sirieni. Pardon, pe suedezi (nici nu mai știi care-i care).

Florena – Behind The Shadows

Florena (despre care n-am nici cel mai mic habar de unde franț a răsărit) are o piesă care se dorește s-atingă limitele epicăraiului și, de fapt, sună ca o ciordeală ieftină de la toți artiștii care-au făcut pop dubstep vreodată în lumea asta. Desigur, în afară de un faux accent britanic, Behind The Shadows sună atât de generic încât ar putea fi pe coloana sonoră de la Rămâi cu Mine.

Hayley Evetts – Brand New Day

Brand New Day-ul lui tanti asta sună a bullshit americana combinat cu ceva beat rebut de la Mark Ronson. Are un vibe care-mi aduce aminte de musical-urile nasoale din anii ’70. În rest, avem parte de solo-uri nașpa de chitară și versuri rupte parcă de la o trupă de rock creștin. 5/10 cancer.

Jukebox – Come On Everybody

Jukebox sunt atât de lame pentru o trupă de coveruri încât au făcut un sinistroșag în romgleză care copiază și Zdob și Zdub și Nightlosers în același timp. Știți care-i singura diferență notabilă între Jukebox și trupele menționate mai sus? Alea au aproape 20 de ani în spate și fac chestii finuțe. Jukebox cântă coveruri penale la o emisiune la care nu se uită nici naiba. O melodie fără nicio noimă care sună precum moartea unei căprioare. Serios. Trecând peste mediocritatea sinistră a tuturor pieselor din concurs, asta-i de departe cea mai nasoală.

Vanotek feat. The Code & Georgian – I’m Coming Home

Trecând peste faptul că au ăștia niște nume de zici c-a trecut Kanye West pe la ei și i-a botezat, piesa asta sună ca un cover ieftin după orice piesă de pe albumul nou Coldplay. Adică prost. Și pe cât de mult îmi displac Coldplay, măcar Chris Martin știe ține niște note acolo. Nenea care dă din gură pe piesa asta sună ca și cum n-ar putea duce mai mult de 3. Care-i și o notă bună pentru piesa asta.

Xandra – Superhuman

Superhuman e o labă lălăită pe-un beat din 2013. E un căcat sinistru atât de mediocru încât dacă ar fi fost mai nasoală piesa ar fi fost mult mai bine.

Doru Todoruț feat. Irina Baianț – The Voice

The Voice, să moară Bibi. Altă baladă penibilă de mâna a III-a care-i făcută după eternul șablon al ieurovizionului. Și dup-aia brusc devine disco. Singura problemă e că vocile ăstora nu se pupă deloc. Și da, urăsc etalarea talentelor vocale doar de dragul de a le demonstra mai mult decât urăsc solo-urile lungi de chitară.

Comments

comments

Cătălin MesaruSelecția Națională Eurovision 2016

Leave a Comment