Jacob Bellens - Untouchable

Jacob Bellens – Untouchable

Laurențiu Paraschiv 

Când am auzit prima oară piesa asta, am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Nu sunt întocmai o persoană religioasă, dar părea atât de divină încât a trebuit să mă opresc din tot ceea ce făceam în acel moment și să o ascult. Bineînțeles, am făcut-o de mai multe ori. De obicei fac tot felul de alte lucruri în timp ce ascult muzică, întreaga mea viață având un soundtrack al ei, dar de data asta m-am oprit și piesa asta a devenit coloana sonoră a nimicului meu. Pentru că nu mai conta nimic altceva în afară de ce auzeam în căști. Am stat și m-am holbat la imaginile alea despre care fițoșii ar spune că nu se cade ca în două mii șaișpe să fie postate la așa rezoluție, m-am identificat până-n trombocitele sângelui cu versurile alea scrise după ce tipu’ a mușcat parcă dintr-un curcubeu și m-am întrebat cum e posibil ca ceva atât de simplu și sublim și frumos să mă vrăjească în asemenea hal. Știu, poate delirez/exagerez, dar piesa asta e imnul meu interior. Cel puțin până mă plictisesc de ea.

Untouchable e extrasă de pe minunatul album Polyester Skin, apărut luna trecută.

Comments

comments

Laurențiu ParaschivJacob Bellens – Untouchable

Leave a Comment