omelette

Omelette – Kissing

Cătălin Mesaru

După cum se știe din timpuri imemoriale și după cum a fost scris în analele muzicii electro românești, bestiile stereo (recte, noi) sunt mari fani ai trupei cu nume de mâncărică de mic dejun. Astfel, nu aveam cum să nu așteptăm cu sufletul la gură lansarea videoclipului (la care doar o parte dintre noi au reușit s-ajungă) noului videoclip. Kissing este, așa cum o declară Dez Chincișan și Alin Zăbrăuțeanu, summer hit-ul primăverii. Și pe bună dreptate: e fresh în peisajul sonor al muzicii românești și are o savoare de pozne sexy pe timp de caniculă (știți voi, slow motion, nisip, soare, năzbâtii la bustul gol, atingeri pe tărâmurile de jos ale domnișoarelor, etc.).

Cu Kissing, cei doi artiști fac trecerea la următorul pas (natural, de altfel) al muzicii lor: tușe de sexualitate, invitație la amour și, în general, ni se pune în față o tavă plină de lubricitate și senzații erectile. Practic, își dau arama pe față și, sper eu, se pregătesc să umple golul atât de amar care există în muzica românească din underground în ceea ce privește sonoritățile care îmbie la desfrâu și lubricitate.

Videoclipul, regizat de Cristian Pop cu vizualuri de Vali Chincișan, plasează trupa în mijlocul unori dansuri delicios de deșănțate care se lasă cu sărutări, limbi întortocheate și mult transfer de salivă. Bonus: al nostru Laurențiu Paraschiv apare în unele cadre alături de destule fețișoare cunoscute din viața internetului și a barurilor și cluburilor de bun gust din România.

 

Comments

comments

Cătălin MesaruOmelette – Kissing

Leave a Comment