4

 

10. St. Vincent – Prince Johnny

Tempo-ul dreamy, vocea clară, ce să mai, muzică de adormit copiii. În sensul bun.

9. Todd Terje feat. Bryan Ferry – Johnny & Mary

Nu știu cum îl auziți voi, dar mie-mi vine Twin Peaks în minte când aud cover-ul piesei lui Robert Palmer. Unul dintre puținele cazuri când prefer o versiune de cover originalului. Nu m-aș supăra deloc dacă mi-ar cânta cineva așa, șoptit-răgușit în ureche. Eu zic ca Bryan Ferry o transformă și o face a lui, e altă piesă.

8. Trust – Capitol

Iată că mi se va împlini și dorința de a vedea TRST live. Duo canadian cu synth optzecist și totuși de actualitate? beat obsesiv? Yes, please. Frontman cu potențial de leșinat gagici, clipuri hipsterești și totuși vocal nici prea comercial, nici prea inabordabil? Eu zic că sunt de urmărit. P.S. Ceva mai vechi-ul single F.T.F. e un personal fav, însă nici cu noul sound de pe Capitol nu mi-e rușine.

7. Eels – Lockdown Hurricane

Poate cel mai cinematic clip pe care l-am văzut anul acesta, cuplu fugitiv, makeover, stereotipul privitului printre jaluzele după potențialii urmăritori, schimbarea pozelor de buletin, scenele dramatice de sex dinainte de a fi prinși. Nimic nou, veți spune. Dar extrem de bine punctat pentru ceea ce are de transmis.

6. Sinkane – Hold Tight

DFA Records nu se dezminte și ne adduce o lansare new wave pop soulful: Sinkane aka Ahmed Gallab cu “Hold Tight”. Bine… și ar mai fi și altele de pe albumul “Mean Love”, dar zic să o las doar pe asta să vă deschidă apetitul. Atât spun: senzual, love-making music, R&B, soulful.

5. Editors – Sugar

Eu nu rețin versuri, dar “Sugar” de la Editors e genul de melodie fredonabilă chiar și de afoni. Plus, versuri frumoase, instrumental bun, ca pe vremurile Joy Division. Să nu zic că și remixul de la Matthew Dear sună tare bine. Ah… un minus… clipul e fain, dar i-au apucat niște puseuri artistice și au sacrificat melodia în detrimentul clipului și nu este egalizat sunetul peste tot.

4. Swans – A Little God In My Hands

Swans este marele meu regret de absență de la un live de neratat. Geniul lui Michael Gira e vizibil în “A Little God In My Hands”, o piesă care te coace, te fierbe, are o tensiune care izbucnește în cel mai visceral și pur mod posibil. Muzică, zgomot transformat în sunet, în cea mai pură stare.
Bonus: live aici.

3. Perfume Genius – Queen

Unul dintre cele mai faine clipuri văzute în ultima vreme. Piesă puternică, queer, crește exponențial și te face să te simți al naibii de incomod. Nu știu ce credeți voi, dar eu vreau ceva care să mă miște, să-mi spună ceva, iar Mike Hadreas spune mai multe despre cultura queer decât o pot spune 10 petreceri și marșuri care cad în penibil. O melodie despre puterea de a (te) accepta și ceea ce izvorăște din asta. L-am ascultat la Letterman aici  și pe lângă uimirea a cât de bine sună live, tipul are clasă. Și asta queer sau nu, se aude și vede foarte bine.

2. Thee Silver Mt Zion Memorial Orchestra – What We Loved Was Not Enough

Cu Thee Silver Mt Zion Memorial Orchestra m-am mai întâlnit de câteva ori. Oamenii fac poezie, e clar. Iar “What We Loved Was Not Enough” este poezia postmodernismului pe note așa de dramatice, cu o voce care te îndeamnă la reflecție, cu instrumentație așa de bogată, că nu ai cum să nu găsești ceva la care să nu rezonezi. Este o odă tristă a timpurilor în care trăim și totuși un call for action pentru schimbarea socială. Ambianța, synth-ul, chitara post-rock și vocea dramatică ce încearcă pe alocuri să le acopere, nu pot plictisi. Piesa se desfășoară pe atâtea niveluri și mai aduce ceva cu fiecare instrument adăugat, încât cred că imaginea unei păpuși Matrioshka, deși clișeică, e cea mai potrivită pentru a-i înțelege.

1. Liu Bei – Infatuation

Liu Bei e de departe revelația anului pentru mine. Indie, cadru britanic în clip, protagonist ciupit de cuperoză și de ceea ce se cheamă infatuation. Adică chestia aia care te lovește de nu știi ce te-a apucat și e un val de îndrăgosteală cum simți numai când ai 16 ani (sau 13, cum aud că e la cei mai precoce), când crezi că iubirea ține de foame și te sufoci de îndrăgosteală. Îndrăgosteală din aia care te inundă, care îți invadează cotidianul, din aia grandioasă, când fiecare gest are semnificație și te apasă până în adâncul corazonului. Clar, acesta e cuvântul: grandios, muzică de pupat și stat lipiți, fără să aibă iz telenovelistic.

Cătălin MesaruTop 2014 – Andreea Pătru

Leave a Comment