2

 

10. Damon Albarn – Everyday Robots

N-am fost niciodată fanul muzicii lui Damon Albarn, însă el e un fel de super-erou, vrei-nu vrei, îl bagi în top. Ar putea fi side-kick-ul lui Thom Yorke și s-o ardă în dedicații vigilante la Taraf TV. Albumul este foarte bine produs și foarte subtil, se cunoaște că tipul ăsta are de ceva vreme răsăritul intr-o pungă.

9. Mac DeMarco – Salad Days

Mac scrie cele mai faine cântece retardate în cel mai natural mod posibil. Însă, parcă se simte mai puțin acel stil de barbat-copil-iresponsabil care se amuză dacă trage o bășină. Dar nu cu mult mai puțin: http://subbacultcha.be/squishem/

8. The Kooks – Listen

Un pic de The Kooks, și ești ipocrit dacă zici că nu ți-au plăcut cântecele The Kooks, plus elemente electro, plus niște gospel și parcă funk. Practic niște The Kooks mai maturi și care vor să copuleze cu fane care pot să-și comande un mojito singure. Oriunde în lume.

7. Alt J – This is all yours

Într-adevăr, nu e ca primul album, dar nici primul album n-are un cântec ca Hunger of the Pine. Și nu știu de ce, Left Hand Free mi se pare un fel de Happy al indie-rockului. Una peste alta, cred că muzica Alt-J a devenit mai sexi, deși își păstrează cumva rețeta.

6. Paolo Nutini – Caustic Love

Ah, cântărețul meu preferat. Dintr-un copil ce cânta balade la o chitara acustică și rock & roll despre pantofii lui noi, două albume mai târziu e regele soul-ului și r&b-ului și sex simbolul suprem din Glasgow. Melodii ca Diana, Iron Sky și mai ales Better Man fac ca albumul ăsta să-mi aducă aminte de ce îmi place așa de mult Nutini.

5. Mogwai – Rave Tapes

Probabil cel mai introvertit și conservativ album Mogwai, în care…nici urmă de rave. Ah, ironie. Oricum, parcă nimic nu-i mai liniștitor decât să fii spartan și să asculti Rave Tapes, sau Mogwai în general.

4. St.Vincent – St. Vincent

Ați văzut-o pe Anne Clarke dansând? Ați vazut cum își mișcă mânuțele pe chitară? Ați simțit tremolo-ul ăla din voce? Știați că fashion icon-ul ei este Albert Einstein, hence the haircut? Păi și atunci cum de ce?

3. The War on Drugs – Lost In The Dream

Bruce Springsteen, varianta 2014. Am ascultat albumul ăsta după ce am ascultat noul album al lui Bruce Springsteen, cel din 2014, și pot să zic ca The War on Drugs e un Bruce Springsteen mult mai Bruce Springsteen decât Bruce Springsteen.

2. Thom Yorke – Tomorrow’s Modern Boxes

Prima mea impresie a fost că e un fel de Atoms For Peace mai melancolic, fiind încă un pas al lui Thom spre muzica electronică. Cred ca ‘Regele’ trece printr-un soi de mid life crysis de genul „Are we rockstars or are we dancers?”. Ceea ce, pana la urma, e foarte misteaux. Iar faptul că albumul a fost lansat fără prea mare tam-tam și cu download prin BitTorrents este motivul pentru care nu se numește doar Tomorrow’s Boxes.

1. Future Islands – Singles

Cel mai bun album din 2014 se numește Singles și deși pare o mișcare foarte îndrăzneață să-ți botezi albumul așa, chiar e o colecție de potențiale single-uri. Vocalul lor, Samuel T. Herring te duce cu gândul când la Joe Cocker când la Elton John când la băiatul de la Dimmu Borgir, și în afară de faptul că poate să raga ca un leu închis în cușcă (vezi Fall From Grace), poate și să danseze tot ca un leu închis în cușcă. Prima oară am auzit de ei astă vară via Mărcu și a fost singura formație de anul ăsta care mi-a creat o stare de euforie și m-am bucurat că i-am descoperit. Încercați si primele albume.

Cătălin MesaruTop 2014 – Ștefan Eremia

Comments

  1. Pingback: Best Music of 2014: Partea a II-a | Stereo Beasts

Leave a Comment