Blanck-Mass-Dumb-Flesh

Blanck Mass – Dumb Flesh

Cătălin Mesaru

Când ai simțit ultima oară nevoia să te cureți profund după ce ai ascultat un album? Să te dezinfectezi de murdărie, să te freci pe tot trupul cu cele mai grunjoase substanțe în scopul de a elimina mâzga și obscenitatea impurităților?  Mie ultima oară mi s-a întâmplat după ce am ascultat dubiosul (dar, într-un fel, bun) album The Ark Work al Liturgy, un album de o exultare funerară teribilă care m-a târât prin praful, mizeria și pământul unor cimitire uitate de multă vreme.

De curând, mi s-a întâmplat să am același sentiment de necurățenie a trupului după ce am ascultat cel mai nou album Blanck Mass, intitulat extrem de sugestiv și de just, Dumb Flesh (rapel la Cronenberg, mă arunc să zic). Blanck Mass este, de fapt și de drept, doar o formă mutantă a Fuck Buttons, fiind proiectul solo al lui Benjamin John Power, unul din cei doi inventatori ai trupei Fuck Buttons.

Încă de la coperta albumului intuiești că ceva nu-i tocmai în regulă: bucăți de piele mototolită se împreunează ca într-un vis umed Cronenbergian, lăsând deloc spațiu de interpretări extrem de erotice, lăsând loc și de adâncituri și cute în piele, ornate cu gropițe și caverne epidermice. E o imagine vădit vaginală, pornografia pielii în stare pură, deloc explicită, însă. Este ceva complet greșit în această copertă, totul venind din senzația primară pe care ți-o insinuează imaginea cu rândurile de piele amplasate în așa fel încât să sugereze organul sexual feminin.

După acest prim impact vizual răvășitor, vine însăși muzica, cu piesa care deschide albumul: Loam, o orgie regurgitări vocale în slow motion, îngânări și fâșâituri care se scurg prin orificii obosite de la atâta uzură. Continuăm cu Dead Format, odă electronică pentru vergeturi și piele în exces, cu sonorități ce evocă rupere de epidermă. No Lite aduce cu sine murdărie și rămășițe de piele scorojită ce ți se insinuează sub unghii cu ale sale sonorități întunecate punctate de perforări generate de sintetizatoare. Atrophies te pune în temă cu răstălmăciri repetitive ale poveștilor epidermei și sapă adânc, încercând să pătrundă în interior, pentru o viitoare renaștere în fractaluri de lichide corporale, ca rezultat a lărgirii sfincterului psihicului.

Pe Cruel Sport și Double Cross, piesele numărul cinci și, respectiv, șase, albumul transcede nivelul pielii și ești înecat în salivă, te izbești de afte bucale, te agăți în disperare de frenulum și te zbați în zadar. În zadar, căci ești scufundat în acid gastric, într-un ritual funest al trupului descompus din care ieși la suprafață doar în momentul în care, printr-un simulacru de miracol lubric, izbucnești prin organele sexuale ce se împreunează pe piesa Lung, sindrofie de gemete erotice și de cruste ce rămân în urmă după uscarea lichidelor seminale prelinse pe pielea înroșită și iritată. Detritus închide albumul cu o cacofonie explozivă și coitală de drone și noise ce se îmbârligă progresiv în secvențe sonore suprasaturate, exact ca momentul în care pielea își pierde moliciunea și se transformă în obsidian.

Comments

comments

Cătălin MesaruBlanck Mass – Dumb Flesh

Leave a Comment