Laurențiu Paraschiv
După ingeniosul videoclip realizat pentru Drifted, cei de la The Shoes se întorc cu un altul, de data aceasta ceva mai artistic și mai melancolic, pentru piesa Submarine, extrasă de pe noul album Chemicals.
Rețeta? Se ia un bărbat tăcut, mai zbuciumat decât oceanul, și o fată îmbrăcată provocator, ale cărei haine se udă excesiv. Din greșeală. Se iubesc bine, apoi se adaugă ceva lynchian care să-i despartă. Se șterg identitățile celorlalte personaje, se trag câteva cadre în alb-negru. Și se mai filmează și-n slow motion. Doar așa, pentru efect.